Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incidente armate la frontiera dintre Israel şi Egipt. „Suspecţii au fost loviţi”

Armata israeliană a anunţat, marţi dimineaţa, că a deschis focul în direcţia a aproximativ douăzeci de „suspecţi”, presupuşi traficanţi de droguri, care se îndreptau spre sudul Israelului dinspre Egiptul vecin.

„În urmă cu câteva momente, aproximativ douăzeci de suspecţi, câţiva dintre ei înarmaţi, au sosit de pe teritoriul egiptean spre zona de frontieră cu Israelul, lângă punctul de frontieră Nitzana”, în deşertul Negev, a indicat armata într-un scurt mesaj către presă, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Soldaţii care operau în zonă au deschis focul asupra indivizilor înarmaţi, iar suspecţii au fost loviţi”, a adăugat armata, fără a preciza bilanţul.

La Cairo, o sursă egipteană din serviciile de securitate a declarat pentru postul al-Qahera News TV că forţele egiptene au dejucat în aceeaşi zonă o tentativă de contrabandă cu droguri la frontiera dintre Israel şi Egipt.

Potrivit acestei surse, în timpul acestei operaţiuni antidrog au avut loc confruntări şi şase traficanţi au fost arestaţi.

Citește și
israel gaza
Jurnaliștii Al Jazeera uciși de Israel în Gaza erau teroriști. Filmau o știre în timp ce pregăteau un atac

Frontiera dintre cele două ţări este în general calmă, deşi este în mod regulat scena unor tentative de trafic de droguri, care în ultimii ani au dat naştere la schimburi de focuri între contrabandişti şi soldaţii israelieni staţionaţi acolo.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult