Închisoare pe viață pentru britanicii care au ucis un român ”pentru că a fost distractiv”
Galerie foto
Alex Macdonald, 19 ani, a fost condamnat la închisoare pe viață, cu un termen de minim 18 ani de executare, în timp ce Charlie White, 19 ani, va fi obligat să execute minim 16 ani de pușcărie, relatează Daily Mail.
Cei doi au fost găsiți vinovați, acum o săptămână, de crimă, iar acum două zile și-au aflat pedeapsa - închisoare pe viață. L-au bătut pe român cu o bucată de lemn și un satâr de carne până acesta n-a mai dat niciun semn de viață. S-a dovedit că Mcdonald l-a lovit pe Sîrbu de cel puțin 20 de ori cu o scândură, în timp ce White i-a aplicat șase-șapte lovituri cu satârul.
Macdonald i-a spus lui White, după uciderea românului că ”i s-a părut distractiv”.
Corpul lui Răzvan Sîrbu a fost găsit la câțiva kilometri în pădurea din Maidstone, Kent, pe data de 7 mai 2017. Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere din zonă, White și-a dat foc la hainele pe care le-a purtat în timpul atacului.
Un alt treilea participant, James Buckley, de 20 de ani, este judecat într-un proces separat.
Ancheta a stabilit că moartea românului a fost extrem de violentă, iar instanța a decis că cei doi merită o pedeapsă pe măsură.
După ce a fost condamnat, Macdonald a devenit violent și a atacat ofițerii tribunalului, în timp ce încercau să-l ducă la celulă, trântindu-l pe unul la pământ.
În timp ce se aflau în arest preventiv, White i-a tatuat prietenului său Macdonald o lacrimă pe față, ceea ce în limbajul pușcăriașilor înseamnă ucigaș.