Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incendiu la un terminal Novatek, cel mai mare producător de gaze naturale din Rusia. Localnicii au auzit drone și explozii

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un terminal de gaz lichefiat din portul Ust-Luga de la Marea Baltică rusă a fost afectat de un incendiu, a anunţat duminică guvernatorul regional, transmit AFP şi Reuters.

Terminalul, situat la circa 170 kilometri vest de Sankt Petersburg şi 35 de kilometri de frontiera cu Estonia, este administrat de Novatek, cel mai mare producător rus de gaz natural.

Nu au existat victime în urma incendiului şi personalul a fost evacuat, a menţionat pe Telegram guvernatorul regiunii Leningrad, Aleksandr Drozdenko.

Localnicii au auzit drone și explozii înainte de incendiu

Acesta nu a precizat ce anume a provocat declanşarea focului. Potrivit site-ului de ştiri rusesc Shot, unii localnici au auzit înainte o dronă şi o serie de explozii, iar site-ul Fontanka din Sankt Petersburg a relatat că au fost văzute cel puţin două drone zburând către oraş, înainte să fie raportat incendiul de la terminal.

În apropierea focului se aflau trei mari nave internaţionale, dar nu sunt informaţii ca acestea să fi avut de suferit, a mai indicat Fontanka.

Citește și
arme nucleare nato
Protocolul NATO în cazul în care Rusia va folosi arme nucleare. Cum va interveni Alianța Nord Atlantică
Incendiul de la un terminal de gaz de la Marea Baltică rusă, provocat de un "factor extern"

Incendiul declanşat în noaptea de sâmbătă spre duminică la un terminal de gaz de la Marea Baltică rusă a fost provocat de un "factor extern", a anunţat compania Novatek, care gestionează situl, informează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres. Incendiul a fost localizat.

"Potrivit primelor informaţii, focul a fost provocat de un factor extern. Nu sunt victime, nici ameninţări pentru viaţa şi sănătatea angajaţilor", a precizat Novatek, cel mai mare exportator rus de gaz natural lichefiat.

Portul Ust-Luga, unde se află terminalul, este situat la circa 170 kilometri de Sankt Petersburg, 35 de kilometri de graniţa cu Estonia şi 1000 kilometri de frontiera cu Ucraina.

Media locale au relatat că au fost semnalate drone în zonă înainte de incendiu.

Forţele ucrainene au revendicat săptămâna aceasta două atacuri asupra unor depozite de petrol de pe teritoriul rus, unul în regiunea Leningrad din nord-vest, unde se află şi Ust-Luga, şi altul în regiunea Briansk, la graniţa cu Ucraina.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult