Incendiu la catedrala Notre Dame. Prima ipoteză luată în calcul pentru cauzele dezastrului
Your browser doesn't support HTML5 video.
De această dată a avansat şi un termen: 5 ani, adică 2024, când Parisul găzduieşte Jocurile Olimpice. Este însă o cifră mult mai optimistă decât estimările specialiştilor, care vorbesc de o durată a lucrărilor de 10-15 ani.
Pe de altă parte, o primă ipoteză luată în calcul pentru cauzele dezastrului este un scurtcircuit la unul din ascensoarele folosite la lucrările de renovare.
Primele ipoteze privind cauza incendiuluiImagini surprinse în interiorul catedralei, la lumina zilei, arată amploarea distrugerilor. În mijlocul naosului zace un morman de lemn ars, iar deasupra se vede cerul, în locul unde se înălţa turla. Crucea aurie din altar a fost cruţată de foc, la fel şi majoritatea statuilor, dar şi băncile de lemn unde stau enoriaşii.
Catedrala gotică veche de aproape 9 secole a fost la un pas de un dezastru total, a declarat ministrul de Interne adjunct, la finalul unei prime expertize cu drona, care a arătat că structura rezistă, deși au fost identificate unele vulnerabilități.
Nunez, vice-ministru de interne: "Știm acum că soarta edificiului a fost decisă în 15-30 de minute. Vreau să le mulțumesc pompierilor pentru hotărârea și curajul lor."
Experţii aşteaptă ziua de vineri pentru a scoate din interior picturile uriaşe, care nu au putut fi îndepărtate imediat. Toate vestigiile salvate sunt duse la muzeul Luvru, unde, dacă e necesar, vor fi restaurate. Între timp, a ieşit la iveală că o sculptură din cupru înfăţişând un cocoş şi care stătea în vârful turlei prăbuşite, a scăpat de flăcări.
Înainte că arhitecții și inginerii să primească acces în interior pentru a evalua amploarea daunelor, președintele Emmanuel Macron și-a luat angajamentul de a încheia reconstrucția în cinci ani.
Bani ar fi. Numai marti s-au strâns aproape 800 de milioane de euro, din donații venite de la miliardari francezi și companii precum Total și L'Oreal.
Chiar și așa, experții sunt de părere că președintele a mult prea optimist.
Duncan Wilson, Historic England: "Va dura ani, dacă nu mai mult de un deceniu şi va costa fenomenal de mult. O facem pentru posteritate, pentru sute de ani."
Operațiunea de reconstrucție implică mai multe etape, au explicat specialiștii francezi. Într-o primă fază, edificiul trebuie stabilizat și protejat de intemperii. Urmează etapa de diagnostic, în care experții vor vedea care e starea generală a monumentului. Va fi ales un plan de reconstrucție și abia după asta vor începe lucrările.
O altă provocare, cred experții francezi, ar putea fi găsirea unor trunchiuri de copac destul de lungi și groase pentru reconstrucția șarpantei, nimicită de foc.
Botezată "pădurea" aceasta era construită din 1300 de arbori cu o vârstă de 200 de ani și un diametru de aproape doi metri jumătate.
O echipă formată din 50 de anchetatori are sarcina de a afla cauzele acestui incendiu devastator, dar şi dacă intervenţia pompierilor, lăudaţi pentru curajul lor, s-a făcut destul de rapid.
Zeci de angajaţi ai celor cinci companii care participau la lucrările de renovare a catedralei au fost deja interogaţi.
Se ştie că cei doi agenţi de pază de la catedrală au dat primii alarma, după ce au văzut flăcări de aproape trei metri înălţime la baza fleşei. Au urcat până pe acoperiş, însă când au ajuns era prea târziu să mai stingă focul.
Potrivit presei franceze, pompierii au primit două alerte, la distanţă de 15 minute, însă au răspuns abia după a doua, iar anchetatorii vor să ştie de ce. Marti seara, sute de oameni s-au adunat aproape de catedrală, la capătul unui mars prin centrul Parisului, însoţit de imnuri religioase.
La faimoasa catedrală Westminster Abbey au sunat din clopote la ora la care în Franţa, cu o zi în urmă, izbucnea incendiul.
Sursa: Pro TV
Etichete: foc , incendiu , emmanuel macron , Franta , ancheta , paris , Luvru , catedrala notre dame
Dată publicare: 17-04-2019 12:05