Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiul a avut loc la periferia Mangaf, în sudul capitalei kuwaitiene. Tragedia s-a soldat cu 43 de răniţi, anunţă într-un comunicat Ministerul Sănătăţii.
Incendiul a izbucnit la etajele inferioare ale clădirii, potrivit unor martori, şi s-a extins la etajele superioare.
Clădirea are şase etaje. Aici locuiau 196 de muncitori străini, a anunţat angajatorul lor.
În incendiu au murit în total 35 de persoane, din care doar trei au fost identificate, a anunţat generalul Eid al-Owaihan, directorul Poliţiei Ştiinţifice la ministerul de Interne.
„Am primit prima semnalare a indendiului la ora (locală) 6.00 (şi ora României). Numeroşi răniţi au fost transportaţi la spitale, iar peste 35 de persoane au murit în clădirea din spatele meu”, a declarat la televiziune generalul Owaihan, conform News.
Victimele au murit prin asfixiere, după ce au inhalat fum degajat de incendiu.
Cauzele incendiului nu au fost stabilite încă, potrivit Protecţiei Civile kuwaitiene.
Proprietarul clădirii a fost arestat în cadrul unei anchete cu privire la o eventuală neglijenţă, a anunţat ministrul de Interne în cursul unei vizite la faţa locului.
Ministrul le-a declarat unor jurnalişti că intenţionează să ceară municipalităţii capitalei să evacueze toate clădirile care nu respectă regulementele în domeniul siguranţei.
„Vom ataca problema zonelor suprapopulate de muncitori străini şi a neglijenţelor care rezultă”, a dat asigurări ministrul de Interne în faţa presei.
Naţionalităţile victimelor nu au fost comunicate. Majoritatea populaţiei de 4,3 milioane de locuitori a Kuwaitului este alcătuită din cetăţeni străini, în principal muncitori de origine asiatică.