Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incendiile masive din California au stricat, iremediabil, și gustul vinurilor locale. Viticultorii caută disperați soluții

Your browser doesn't support HTML5 video.

California a fost pârjolită de incendii masive de vegetaţie, vara şi toamna aceasta. Fumul dens degajat săptămâni la rând poate fi acum simţit, ba chiar gustat, în vinul nou, obţinut din strugurii recoltaţi în ţinutul El Dorado.

Mai ales soiurile Cabernet şi alte câteva vinuri roşii au fost afectate. Unii viticultori se plâng că 15 la sută din producţia de anul acesta a fost compromisă de fumul incendiilor din California.

„Gust de scrum şi miros parcă de ţigaretă udă la vin...Nu am avut niciodată de a face cu o problemă ca asta" spune unul dintre viticultorii afectați de incendii.

Aceasta este provocarea toamnei pentru producătorii de vin din ţinutul El Dorado. Îşi bat capul cum pot să scape de nedorita aromă pe care a căpătat-o vinul lor, după masivul incendiu de vegetaţie din California.

„Chiar simţi gust de fum, îţi rămâne prea mult tanin pe papilele gustative" explică cultivatorul de viță de-vie.

Citește și
Marile porturi din California au redevenit operaționale, însă în zonă a apărut o nouă problemă
Marile porturi din California au redevenit operaționale, însă în zonă a apărut o nouă problemă

Viţa de vie de unde a recoltat strugurii acest viticultor a fost afumată din plin de fumul degajat de incendiul numit Caldor, care a izbucnit la jumătatea lui august şi a fost lichidat definitiv abia pe 21 octombrie, după ce a pârjolit peste 89.000 de hectare.

Vinul roşu din noua recoltă are cam două săptămâni. Unele soiuri au avut de suferit mai mult decât altele, pentru că strugurii au absorbit în mod diferit, prin pieliţa boabelor, compuşii fumului. La vinurile roşii, gustul e compromis în cea mai mare măsură.

„Vom reveni curând la rezerva de vin de anul trecut. E păcat că nu am putut scoate pe piaţă toată producţia noastră de cabernet. Vom găsi o soluţie (pentru vinul 2021 n.r.), dacă există o soluţie" explică viticultorul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult