Incendiile fac ravagii în Amazon. Norul de fum se vede din spațiu. VIDEO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Potrivit www.abc.net.au, noi imagini din satelit surprind porțiuni extinse de pe continentul sud-american acoperit de fum. Este vorba despre cea mai mare parte a teritoriul Braziliei, dar și despre alte țări din America de Sud.
Imagini din satelit în galeria foto a acestui articol
Numărul incendiilor care s-au produs în Amazon în acest an a atins o cifră record de 72.843, potrivit unui institut guvernamental, bilanț ce intervine în contextul în care specialiștii NASA au lansat un semnal de alarmă privind incendii ce au loc în Cercul Arctic.
NASA a anunțat că, în ultima săptămână, au fost identificate cu ajutorul imaginilor de pe satelit 9.507 de noi incendii în Bazinul Amazonului, care adăpostește cea mai mare suprafaţă de păduri tropicale din lume.
"Una dintre preocupările cu privire la incendiile la această scară din Amazon este impactul asupra nivelului de carbon și dacă transformă acele regiuni ale Amazonului într-o sursă de CO2 din cauza pierderii pădurii tropicale și a schimbării în vegetație", a declarat, pentru ABC, Mark Parrington, cercetător la Serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus (CAMS).
Fumul a ajuns la mii de kilometri distanță
Vântul puternic a purtat fumul la peste 2.700 de kilometri distanță, locuitorii din Sao Paulo postând imagini pe rețelele de socializare cu norul gros de fum care a acoperit cerul orașului.
Pe Twitter au apărut peste 150.000 de mesaje cu hashtag-ul #prayforamazonia, prin care oamenii își exprimă îngrijorarea față de acest fenomen.
Controverse privind politica președintelui Braziliei
Incendiile care afectează de mai bine de trei săptămâni Bazinul Amazonului au crescut îngrijorarea privind politica președintele Braziliei legată de pădurea amazoniană.
Bolsonaro a promis la sfârşitul lunii iulie să combată "defrişările ilegale", declarând că "vom acţiona eficient în lupta împotriva defrişărilor ilegale", însă în ianuarie, când a preluat mandatul, acesta a promis că va dezvolta regiunea Amazonului prin creșterea agriculturii.
Bolsonaro susține că informațiile privind defrișările sunt niște "minciuni".
Întrebat despre aceste incendii scăpate de sub control, Bolsonaro a respins criticile, susținând că este acea perioadă a anului în care fermierii folosiesc focul pentru a-și curăța terenurile.
La începutul lunii august, Germania a anunţat că intenţionează să blocheze plata a 35 milioane de euro (aproximativ 40 milioane de dolari) către Brazilia pentru programele de conservare şi biodiversitate a pădurilor.
"Politica guvernului brazilian în Amazon ridică semne de întrebare cu privire la continuarea unei reduceri constante a ratelor de defrişare", a declarat ministrul german al mediului Svenja Schulze.
Norvegia şi Germania, doi dintre cei mai mari contribuabili la Fondul Amazon, creat în 2008, au ameninţat să se retragă, Norvegia declarând anul trecut că plăţile către Brazilia vor fi înjumătăţite şi ar putea fi chiar eliminate.
Bolsonaro a declarat atunci că ţara sa nu are nevoie de ajutorul german.
Brazilia deţine aproximativ 60% din pădurea amazoniană, care constituie la rândul său 40% din pădurile tropicale ale Pământului şi adăposteşte 10-15% din speciile terestre în lume, dar acum este defrişată cu o viteză în creştere pentru a crea mai multe terenuri agricole.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!