Incendii în Grecia. Un tată disperat își caută fiicele, după ce le-a observat la TV
Yiannis Philipopoulos a cerut ajutorul salvatorilor și voluntarilor pentru a-și găsi fiicele despre care susține că le-a observat la televizor, într-un reportaj care a surprins oamenii care se îmbarcau pe un vas pentru a fi salvați din calea flăcărilor.
Bărbatul povestește că fiicele sale se aflau în vacanță, alături de bunici, în Rafina, când au dispărut în urma haosului creat de flăcările care au produs pagube semnificative și peste 80 de victime.
Tatăl a povestit că și-a căutat fiicele la morgă, la spitalele din regiune și la secțiile de poliție. Ba chiar le-a oferit autorităților mostre de ADN pentru a le identifica printre cadavrele carbonizate recuperate de salvatori, însă, din fericire și-a recunoscut fetele într-un material transmis în cadrul unui program local de știri.
Cel puțin 80 de oameni şi-au pierdut viaţa şi aproape 200 au fost răniţi în uriaşele incendii de vegetaţie izbucnite lângă Atena, în Grecia, o ţară unde ajung şi mulţi romani în vacanţă.
Focul a înaintat cu o repeziciune înfricoşătoare, alimentat de vântul care bătea cu aproape o sută de kilometri pe oră.
Incendiile sunt cele mai grave din ultimii 11 ani. Deocamdată, autorităţile nu au anunţat dacă printre victime se numără şi cetăţeni români. De miercuri, în Grecia sunt așteptate ploi și furtuni puternice, însoțite de grindină.
Alexis Tsipras, premierul Greciei: „Vreau să cred că, în pofida acestor condiții meteo vitrege, vom face tot ce va fi omeneşte posibil să aducem flăcările sub control. Sunt totuşi îngrijorat de incendiile care ard în paralel la est şi la vest de Attica."
La scurt timp după această declaraţie, premierul Tsipras şi-a întrerupt vizita în Bosnia şi s-a întors de urgenţă în ţară pentru a coordona operaţiunile. Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în Grecia în verile fierbinţi şi secetoase. De altfel, unul i-a surprins şi pe câţiva români care îşi petreceau vacanţa în Creta.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!