Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Israelul începe vaccinarea cu a treia doză a persoanelor de peste 60 de ani. Ce ser va folosi

Israelul a anunțat oficial că va începe să le administreze a treia doză de ser Pfizer celor trecuți de 60 de ani.

Până acum au fost deja inoculate cu acest rapel peste 2.000 de persoane cu imunitate precară.

În Statele Unite, experții avertizează că virulenta tulpină Delta și stagnarea vaccinării irosesc eforturile de până acum, dar nu recomandă a treia vaccinare. Pe de altă parte, toți angajații agențiilor federale vor fi din nou obligăți să poarte măști în interior și să le spună șefilor dacă s-au vaccinat sau nu.

Israelul, care a lansat la începutul acestui an una dintre cele mai reușite acțiuni de imunizare din lume, devine prima țară care le oferă cetățenilor săi o a treia doză de vaccin. Decizia a fost anunţată de premierul israelian şi vine într-un moment în care numărul cazurilor e în creştere.

Neftali Bennet, premierul israelian: "Anunţ în această seară începutul campaniei de vaccinare cu a treia doză de vaccin. În această etapă, vaccinul va fi oferit celor peste 60 de ani, la cinci luni după ce au primit cea de-a două doză".

Citește și
Pfizer
Pfizer anunță că o a treia doză de ser anti-COVID poate ''impulsiona puternic'' protecţia împotriva variantei Delta

Potrivit premierului israelian, cel puţîn 2.000 de oameni au primit a treia doză de vaccin Pfizer până acum, fără să fie înregistrate efecte adverse.

Neftali Bennet, premierul israelian: "Realitatea dovedeşte că vaccinurile sunt sigure. Realitatea dovedeşte şi că vaccinurile protejează faţă de cazurile severe şi mortale. Şi, la fel că în cazul vaccinului antigripal care trebuie reînnoit periodic, e la fel şi în acest caz".

În SUA, compania Pfizer a anunţat rezultatele unui studiu ce arată că o a treia doză creşte "puternic" protecţia în faţa variantei Delta. Chirurgul general al Statelor Unite spune însă că nu a fost luată o decizie la nivel federal în legătură cu administrarea celei de-a treia doze.

Dr. Vivek Murthy, US Surgeon General: "Într-un final, toate informaţiile adunate vor stă la baza oricărei decizii legate de o a treia doză, dar în acest moment nu recomandăm oamenilor o doză suplimentară".

Pe de altă parte, Casă Albă le-a cerut agențiilor federale să impună din nou purtarea măștii în spațiile închise, în zonele cu incidență ridicată, indiferent dacă angajații sunt vaccinați sau nu. Adică în peste 75% din țară. Pe tot cuprinsul Statelor Unite, numărul spitalizărilor pentru COVID a crescut cu 35% în ultima săptămâna.

Dr. Catherine O'Neal: "Medicii de urgență sunt șocați. Și ne cer iarăși mai multe tuburi de oxigen".

Un bărbat din Philadelphia, ajuns la spital în stare gravă, regretă că a contribuit la propagandă anti-vaccin.

Philly Baird, fost antivaccinist: "Am fost un idiot că nu m-am vaccinat. Acum vreau să-mi folosesc vocea ca să-i fac și pe alții să înțeleagă că pericolul este real. Vaccinul te ferește să ajungi să lupți pentru fiecare minut de viață".

Potrivit ultimelor decizii ale administrației Biden, angajații guvernamentali trebuie să dezvăluie dacă s-au vaccinat sau nu. Cei care nu sunt imunizați vor fi nevoiți să se testeze des.

În timp ce experții încă dezbat legalitatea acestei măsuri, tot mai multe companii private impun angajaților să se vaccineze. Google, Facebook, Netflix, The Washingtpn Post și Twitter sunt printre primele care au făcut deja asta.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult