Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Încă o dronă a fost găsită pe teritoriul Republicii Moldova, după atacurile masive din cursul nopţii din Ucraina şi Rusia

O a doua dronă a fost depistată duminică pe teritoriul Republicii Moldova, pe un câmp din nord-vestul ţării, într-un raion învecinat cu România, după ce în cursul dimineţii fusese găsită o dronă în cealaltă parte a ţării, în sud-est.

Incidentele se petrec după ce în cursul nopţii Rusia şi Ucraina s-au atacat reciproc cu un număr record de drone, iar Kievul anunţase că mai multe drone care au vizat teritoriul ucrainean s-au îndreptat în cele din urmă către Moldova, Belarus şi Rusia.

A doua dronă fost găsită duminică pe un câmp din preajma satului Borosenii Noi, din raionul Rîşcani, aflat în nord-vestul ţării, la graniţa cu România. Zona a fost izolată, iar specialiştii genişti urmau să facă cercetări, a anunţat poliţia din Republica Moldova, citată de presa locală.

Între timp, drona depistată dimineaţă în localitatea Fîrlădeni din raionul Căuşeni, aflat în sud-estul ţării, a fost ridicată şi examinată de experţii Centrului tehnico-criminalistic şi de expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliţiei din Republica Moldova.

„După primele examinări s-a determinat că este vorba despre un aparat de zbor de însoţire a dronelor de tip Shahed, de origine rusească, şi nu avea ataşat explozibil. Preliminar, acesta a făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina în această noapte”, a transmis poliţia, care a dat asigurări că nu există riscuri sau pericole pentru siguranţa cetăţenilor din regiune.

Citește și
netanyahu
Amenințarea lui Netanyahu după ce Hezbollah a încercat să îl asasineze împreună cu soţia sa. Mesaj dur pentru „Axa răului”

„Cercetările la faţa locului continuă”, au precizat autorităţile.

Totodată, poliţia le cere cetăţenilor care identifică aparate de zbor sau alte dispozitive suspecte căzute la sol să nu se apropie de ele şi să nu le atingă, dar să anunţe imediat autorităţile la numărul de urgenţă.

Rusia a lansat peste noapte un număr record, de 145 de drone, asupra Ucrainei. Kievul a declarat că apărarea sa aeriană a doborât 62 dintre acestea, un număr similar s-au pierdut, în timp ce 10 s-au îndreptat către Republica Moldova, Belarus şi Rusia.

Ucraina, la rândul ei, a atacat Moscova duminică cu cel puţin 34 de drone, cel mai mare atac cu drone asupra capitalei ruse de la începutul războiului în 2022, forţând devierea zborurilor de pe trei dintre aeroporturile importante ale oraşului şi provocând rănirea a cel puţin cinci persoane. Apărarea aeriană rusă susţine că a distrus duminică alte 50 de drone deasupra altor regiuni din vestul Rusiei, a declarat Ministerul Apărării. „O încercare a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist folosind drone de tip avion pe teritoriul Federaţiei Ruse a fost zădărnicită”, a anunţat ministerul rus.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult