În ultima clipă, democrații și republicanii din SUA au căzut de acord ”pentru a preveni închiderea Guvernului”
Măsura va fi votată în Senat și în Camera Reprezentanților, după care documentul va ajunge în Biroul Oval, pentru ca Joe Biden să-l semneze, înainte de începerea noului an fiscal, adică, 1 octombrie.
Senator Chuck Schumer: ”Pentru a preveni închiderea Guvernului, democrații vor supune la vot o rezoluție care să țină Executivul în funcțiune până la începutul lunii decembrie.”
Este, astfel, evitată intrarea într-o incapacitate de plată catastrofală a guvernului, în jurul datei de 18 octombrie, în toiul crizei sanitare provocată de pandemie. Democraţii controlează la limita ambele camere ale Congresului, dar republicanii au blocat deja de două ori încercările de majorare a plafonului de îndatorare al ţării, care este în prezent de 28.400 de miliarde de dolari.
Jen Psaki: ”Președintele insistă pe faptul că plafonul datoriei a fost ridicat de 80 de ori de-a lungul istoriei, în urma unor înțelegeri transpartinice, inclusiv de 3 ori în cursul precedentei adminstratii republicane. ”
Dar evitarea unui "shutdown" nu este singurul punct fierbinte de pe agenda Congresului. Democraţii înșiși s-au împărțit în două tabere: progresiști și moderați, care nu se înțeleg să susțină atât proiectul vizând modernizarea infrastructurii, de 1.000 de miliarde de dolari, cât și pachetul pentru cheltuieli sociale și climă, care ar costa până la 3.500 de miliarde de dolari.
Potrivit Casei Albe, neînțelegerile l-au determinat pe preşedintele Biden să anuleze o deplasare la Chicago. În decurs de 24 de ore a avut 4 întâlniri cu politiciana moderată Kyrsten Sinema, senator de Arizona.
Fără un angajament ferm din partea moderaților că vor vota ambele pachete, progresiștii amenință că vor vota împotriva cheltuielilor pentru infrastructură.
Reporter: Câtă încredere are Casă Albă că se va ține votul privind infrastructura ori va fi iarăși amânat?
Jen Psaki, secretar White House: ”Parcă ar fi un episod dintr-un serial TV. N-am glob de cristal ca să știu viitorul. Ar putea ieși ca în "Aripa de vest" ("West Wing"), dacă iese bine, ori ca în "VEEP", dacă nu iese. Nu sunt sigură...”