Modifica setarile cookie
Toate categoriile

În Iran a început campania de vaccinare împotriva COVID-19

Iranul a dat marţi startul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, potrivit imaginilor transmise în direct de televiziunea de stat a Republicii islamice, ţara din Orientul Mijlociu cea mai afectată de pandemie, informează AFP.

„Începem vaccinarea naţională contra COVID-19”, a declarat preşedintele Hassan Rouhani, care a participat prin videoconferinţă la ceremonia organizată înr-un spital din Teheran.

Rouhani a adus un omagiu 'memoriei martirilor apărători ai sănătăţii', aluzie la numeroasele cadre medicale decedate în lupta cu epidemia.

Primele loturi de vaccin rusesc Sputnik V au sosit joi la Teheran, iar următoarele două sunt aşteptate în zilele de 18 şi 28 februarie.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, coronavirusul a provocat peste 58.000 de decese în rândul celor mai mult de 1,4 milioane de persoane infectate în Iran, ţară cu peste 80 milioane de locuitori.

„Fiinţele dragi care vor fi vaccinate astăzi sunt medici şi infirmiere”, a spus ministrul sănătăţii, Said Namaki, precizând că „persoanele de peste 65 de ani şi cele cu maladii cronice” vor fi prioritare la administrarea vaccinului.

Potrivit ministrului, pe lângă vaccinul Sputnik V, Iranul va primi de la AstraZeneca 'în februarie 4,2 milioane de doze via COVAX', programul global de ajutorare a celor mai sărace ţări, creat de OMS şi Alianţa pentru vaccinuri (GAVI).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult