Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imaginile dezastrului, în Mexic, după uragan. Cel puțin 8 morți: “Totul a dispărut, a luat tot cu el”. VIDEO și GALERIE FOTO

Cel puțin opt persoane au murit, după ce uraganul Grace a lovit Mexicul, provocând și pagube materiale uriașe.

Dintre cei opt oameni uciși, șase erau membri ai aceleiași familii, au spus oficialii, citați de BBC.

Mai multe străzi din Xalapa au devenit, pur și simplu, râuri de noroi. Locuitorii din orașul de coastă Tecolutla, din statul Veracruz, au declarat că uraganul a fost devastator.

"Pur și simplu auzeai trosnetul copacilor căzuți, era foarte urât, oribil”, a spus Laura Jacinto.

Străzile din Tecolutla sunt pline de copaci smulși din rădăcini, panouri publicitare sau resturi de acoperiș.

“Acoperișul….totul a dispărut, a luat tot cu el”, a declarat Adolfo Lopez, un localnic.

Restauratul de pe plajă al unui bărbat a ajuns acum o grămadă de moloz. Nici casa lui nu a avut o soartă mai bună.

"Acolo era casa mea, dar acum e distrusă. Nu mai am nici acoperiș, nici mobilă", a spus Esteban Dominguez, citat de Charotar Samachar.

Uraganul de categoria 3 (din 5) a fost însoţit de vânturi de 205 kilometri pe oră. Pe măsure ce a înaintat spre centrul Mexicului, uraganul a scăzut în intensitate.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult