Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imagini virale cu vicepremierul Belgiei încercând fără prea mare succes să-şi pună o mască

Imagini cu vicepremierul belgian, ministrul Justiţiei Koen Geens, încercând să-şi pună o mască de protecţie au devenit virale şi au provocat reacţii pe reţelele sociale, din partea opozanţilor politici, dar şi din partea autoarei seriei Harry Potter.

JK Rowling a distribuit înregistrarea video în care, din cauza sistemului de prindere, ministrul abia reuşeşte să îşi agaţe masca de urechi, aceasta ajungându-i întâi pe frunte, apoi pe ochi, iar abia, într-un final, pe gură şi pe nas. Opozanţii politici au apreciat că imaginile sunt cea mai bună ilustrare a modului în care Guvernul a gestionat criza provocată de coronavirus.

”Am impresia că urechile mele sunt prea mari” a comentat ministrul, conform Le Soir, citat de News.ro. 

The Brussels Time precizează că scena s-a petrecut în timpul vizitei făcute de Koen Geens la un atelier din provincia Brabant.

Unii politicieni nu au ezitat să comenteze imaginile, considerându-le ilustrarea perfectă a modului deficitar în care Guvernul a gestionat criza provocată de coronavirus, relatează The Brussels Time.

Citește și
vlad mixich
Expert în politici de sănătate publică: Autoritățile trebuie să vină cu planuri concrete de relaxare cât mai repede

Cea care i-a luat apărarea ministrului a fost autoarea seriei Harry Potter, JK Rowling, care a distribuit imaginile, afirmând că nu ar putea să râdă de el, pentru că şi ea ar proceda la fel şi ar fi la fel de încurcată şi de neîndemânatică, mai ales dacă ar fi filmată.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult