Imagini tulburătoare din Iran. Cimitir, amenajat special pentru victimele coronavirusului
Potrivit agenției South Morning China Post, este vorba despre cimitirul Behesht Masoumeh din Qom.
Acest oraș al șiiților musulmani, aflat la sud de Teheran, a fost identificat ca fiind centrul contagios al țării.
La mijlocul lunii martie, Iranul era a 3-a cea mai lovită țară a lumii de către infecția cu noul coronavirus, după China și Italia.
Republica Islamică Iran depune mari eforturi pentru a limita propagarea noului tip de coronavirus, care, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţi, a ucis cel puţin 853 de persoane dintr-un total de 14.991 de cazuri de contaminare raportate în această ţară, una dintre cele mai grav afectate din lume.
Ţările învecinate şi-au închis graniţele cu Iranul şi numeroase curse aeriene spre şi dinspre Iran au fost anulate.