Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imagini de colecție cu Michael Jackson. Regele muzicii pop ar fi împlinit 65 de ani | GALERIE FOTO

Supranumit „Megastarul” sau „Regele muzicii pop”, Michael Jackson s-a născut la 29 august 1958, în Gary, Indiana.  

Când avea 11 ani, deja era foarte cunoscut, cântând împreună cu fraţii săi - Jackie, Tito, Jermaine şi Marlon - în grupul Jackson 5, potrivit site-ului http://www.bestmusic.ro/, citat de Agerpres.

Cariera solo a început-o în 1971, iar în 1976, familia Jackson a semnat un contract cu Epic, continuând să scoată hit după hit.

Doi ani mai târziu, în 1978, Michael a realizat, alături de Diana Ross, filmul „The Wiz”, o variantă afro-americană a „Vrăjitorului din Oz”. Cu acest prilej, l-a cunoscut pe producătorul Quincy Jones, cu care a colaborat la realizarea proiectului solo „Off The Wall”, la care au participat şi Stevie Wonder şi Paul McCartney. Albumul, lansat, în 1979, a fost vândut în 10 milioane de exemplare şi a fost recompensat cu discuri de platină.

Albumul „Thriller” (1982) a depăşit toate recordurile: s-a vândut în peste 70 de milioane de exemplare - conform biografiei postate pe www.facebook.com/michaeljackson, a avut şapte hituri în Top 10 şi a staţionat 37 de săptămâni pe prima poziţie a clasamentului. Rămâne cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor. În acelaşi an, Michael a câştigat opt premii Grammy, precizează site-ul http://www.bestmusic.ro/.

Citește și
sosii hemingway
Aproximativ 140 de sosii ale lui Ernest Hemingway s-au luat la întrecere în orașul vizitat de frecvent de scriitor

La începutul anilor '80, Michael Jackson a devenit o figură dominantă în muzica pop, videoclipurile pieselor „Black or White” sau „Scream” făcându-l cunoscut în întreaga lume. Următoarele albume, „Bad” (1987) şi „Dangerous” (1991), s-au vândut în peste 25 de milioane de exemplare în toată lumea. Artistul a câştigat şi a donat milioane de dolari prin intermediul turneului „Dangerous World Tour”, ajutând 39 de organizaţii de caritate.

Michael a intrat şi prin interviul de 90 de minute din 1993, acordat celebrei Oprah Winfrey. Interviul a fost transmis din casa artistului de la Neverland din Santa Ynez, California, şi, cu cei 100 de milioane de telespectatori din întreaga lume, a fost cel mai urmărit program de televiziune din 1993.

În 1994, artistul a surprins lumea întreagă prin căsătoria cu Lisa Marie Presley, fiica „regelui” muzicii rock'n'roll - Elvis Presley. Căsătoria celor doi a durat mai puţin de doi ani.

Un an mai târziu, în 1995, a lansat „HIStory Past, Present and Future Book I”, un dublu album ce cuprindea 15 hituri din albumele anterioare şi 15 melodii noi. Până în ianuarie 1996, albumul primise şase discuri de platină în SUA. În 1996, a lansat albumul „Blood on the Dance Floor: History in the Mix”. În acelaşi an sa recăsătorit, cu Deborah Rowe, iar în februarie 1997, s-a născut primul lor copil - Prince Michael Joseph Jackson Jr. A urmat naşterea fetiţei Paris-Michael Katherine Jackson, în 1997.

Tot în 1997, a lansat albumul „Blood on the Dance Floor: History in the Mix”. S-a despărţit, la scurt timp, de Deborah şi a ales o mamă-surogat pentru a da naştere, în 2002, celui de-al treilea copil al său, Prince Michael Jackson II, poreclit Blanket.

În 2001, a apărut „Invincible” - considerat a fi un album de excepţie. În martie 2009, Jackson a anunţat că, începând cu 8 iulie, va susţine un turneu de 10 concerte - mai târziu adăugându-se încă 40 - intitulat: „This Is It”. Concertele urmau să înceapă în Arena 02 din Londra. Însă la 25 iunie, megastarul a murit în locuinţa sa din Los Angeles, la doar 50 de ani.

Cu 750 de milioane de discuri vândute în timpul vieţii şi cu 14 premii Grammy, 26 premii American Music, 12 premii World Music obţinute, Michael Jackson este cea mai de succes vedetă din toate timpurile şi unul dintre puţinii artişti care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. A intrat şi în Songwriters Hall of Fame în 2002.

Din filmografia sa amintim: „Captain EO” (1986), „Moonwalker” (1988), „Ghosts” (1997), „Men in Black II” (2002), „Miss Cast Away and the Island Girls” (2004).

Primul concert al lui Michael Jackson la Bucureşti a avut loc la 1 octombrie 1992, în cadrul turneului mondial „Dangerous”, când peste 70.000 de fani din România au asistat la spectacolul de la Stadionul Naţional. Michael Jackson a adus pe scenă un show plin de muzică, efecte speciale, lasere, dans, imagini video. Fanii au cântat, au dansat, au strigat, au aprins brichete, şi-au unit mâinile în acordurile pieselor cu mesaj ale artistului - „Smooth Criminal”, „Beat It”, „Billie Jean”, „Thriller”, „I Just Can't Stop Loving You”, „Black or White”, „Heal the World”.

Michael Jackson, supranumit „Megastarul” sau „Regele muzicii pop”, în timpul concertului din turneul mondial „Dangerous”, susţinut pe Stadionul 23 August, Bucureşti, 1 octombrie 1992.

Muzicianul a revenit în România la 14 septembrie 1996, pentru concertul „History”, care s-a înscris în turneul mondial cu acelaşi nume. Mii de tineri, din Ungaria, Bulgaria, Polonia şi Germania, au venit pe Stadionul Naţional din Capitală. Grandiosul spectacol s-a întins pe durata a opt ore şi a rememorat cariera muzicală a artistului. Show-ul a fost organizat cu minuţiozitate - un joc fastuos de lumini şi lasere, o navă care a ieşit din podeaua scenei, rememorarea căderii zidului Berlinului, un tanc la scara 1:1, schelete care dansau pe scenă, sicrie care ardeau, petarde şi clipuri care au rulat pe ecranul gigantic instalat în spatele scenei. Artistul a mai avut încă un turneu mondial - „Bad” (1987-1989).

Michael Jackson, supranumit „Megastarul” sau „Regele muzicii pop”, în timpul concertului din turneul mondial „History”, susţinut pe Stadionul Naţional, Bucureşti, 14 septembrie 1996.

La 19 mai 2014, imaginea lui Michael Jackson a surprins publicul venit la Las Vegas, la Billboard Music Awards, artistul „cântând”, sub formă de hologramă, piesa „Slave to the Rhythm” de pe albumul postum „Xcape”, îmbrăcat cu vestă aurie şi pantaloni roşii. Coregrafia, extrem de elaborată şi asigurată de un grup de dansatori, a reluat mişcările caracteristice ale starului, inclusiv celebrul moonwalk. „Prestaţia” lui Michael Jackson, care a fost un secret până în ultimul moment, a necesitat un an de muncă şi participarea a 104 artişti şi tehnicieni, potrivit organizatorilor. Gala Billboard Music Awards a fost găzduită de hotelul cazinou MGM Grand din Las Vegas.

În iunie 2018, reprezentanţii fondului care administra averea „regelui muzicii pop” şi partenerii lor de producţii artistice anunţau premiera pe Broadway, în 2020, a musicalului „MJ”, inspirat din viaţa lui Michael Jackson, care urma să includă piese din bogatul repertoriu al megastarului.

Neverland - fosta reşedinţă a lui Michael Jackson - a fost vândută în 2020, cu 22 de milioane de dolari, fiind cumpărată de miliardarul Ron Burkle, prieten apropiat al megastarului.

În ianuarie 2023, The Guardian anunţa că urmează să intre în producţie un lungmetraj biografic despre Michael Jackson. Intitulat „Michael”, precizând că filmul va fi regizat de Antoine Fuqua, scenariul fiind semnat de John Logan. Lungmetrajul „Michael” succede musicalului de pe Broadway „MJ”, care a fost un succes de box office, cu încasări de peste 83 de milioane de dolari.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult