Ieșire isterică a lui Trump în timpul unei emisiuni TV: ”E nebună ca o ploşniţă de pat”
Donald Trump dă frâu liber furiei împotriva procedurii destituirii şi amestecă atacuri, insulte şi teorii ale complotului
În urma unei serii de audieri publice în Congres pe tema scandalului ucrainean, în care martori - inclusiv o serie de diplomaţi - au furnizat numeroase elemente împotriva celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, acesta a ales emisiunea "Fox & Friends" pentru a le răspunde.
Timp de 53 de minute, într-un val aproape neîntrerupt, uneori incoerent, locatarul Casei Albe a arătat cât de profund de afectat este de acest "impeachment", care ar putea lăsa o pată de neşters pe mandatul său.
”Vreau un proces!”, a tunat el, evocând continuarea procedurii, scrie News.ro.
În cazul în care Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, va trece rapid la vot pentru a-l inculpa, Senatul, majoritar republican, urmează să-l judece.
Republicanii, care fac front comun în jurul preşedintelui, sugerează de mai multe zile că, în loc să expedieze procesul şi să se întoarcă rapid în campania alegerilor din 2020, ar putea să se servească de el ca de o platformă, într-o contraofensivă mediatică.
Democraţii îl acuză pe preşedintele republican de faptul că a exercitat presiuni asupra Ucrainei prin blocarea unui ajutor militar în valoare de aproape 400 de milioane de dolari, pentru ca această ţară să ancheteze cu privire la potenţialul său rival demicrat Joe Biden. Trump neagă orice presiune şi denunţă o ”vânătoare de vreăjitoare”.
Trump, despre Nancy Pelosi: ”Nebună ca o ploșniță de pat”
Steve Doocy, Brian Kilmeade şi Ainsley Earhardt, cei trei animatori ai emisiunii matinale de la Fox News, au încercat să recentreze discuţia şi să structureze conversaţia.
”Domnule preşedinte, acuzaţia este următoarea: aţi folosit ajutorul - banii contribuabililor - pentru a ataca un adversar politic”.
Miliardarul republican s-a eschivat şi a atacat Germania şi Franţa care, în opinia sa, nu furnizează suficient ajutor Ucrainei.
Aleşi, diplomaţi, experţi, pe rând, toţi actorii procedurii au fost atacaţi cu virulenţă.
Adam Schiff, democrat, a apreciat joi că faptele reproşate lui Donald Trump sunt ”mult mai grave” decât cele comise de fostul preşedinte Richard Nixon, nevoit să demisioneze în 1974.
”El inventează tot. Este bolnav. Acest om are o problemă”. ”Vreau ca acest tip... aproape că am spus ceva care ar fi putut fi un pic controversat. Învăţ, vedeţi, învăţ...”, a spus Trump despre Schiff.
Întrebat despre Nancy Pelosi, şefa democraţilor în Congres, Trump a precizat: ”Ea n-a făcut nimic (...). Este ca paralizată (...). Este nebună ca o ploşniţă de pat”.
Referitor la Marie Yovanovitch, fosta ambasadoare americană în Ucraina, care a denunţat, în cursul unei audieri puternice în Congres, atacurile ”intimidante” ale preşedintelui american asupra sa, Trump a spus: ”Această ambasadoare despre care toată lumea spune că este formidabilă nu voia să-mi pună fotografia la ambasadă. Această femeie nu este un înger”.
Ambasadorul Statelor Unite la Uniunea Europeană (UE) Gordon Sondland, care a afirmat că a existat un ”avantaj reciproc”?
”Bate câmpii”, a declarat Trump. ”Abia dacă-l cunosc”.
”Prietenul” Giuliani, cruțat
În acest val de atacuri, un om, un singur om a fost cruţat, ”prietenul” şi avocatul său personal Rudy Giuliani, suspectat că a jucat un rol-cheie în discuţii controversate cu Kievul.
”Rudy este un mare luptător împotriva crimei (...). El a fost cel mai mare primar din istoria New Yorkului (...). Rudy este o figură legendară în ţara noastră”.
Donald Trump a profitat de acest interviu telefonic destructurat pentru a promova, din nou, teoria potrivit căreia Ucraina ar fi căutat să se amestece în alegerile prezidenţiale americane din 2016 pentru a o ajuta pe Hillary Clinton să-l învingă.
”Veţi vedea lucruri care sunt incredibile”, a lansat preşedintele, care a preconizat ”poate cel mai mare scandal politic din istoria ţării noastre”.
Prezentatorii nu au reuşit să-l întrerupă.
Care-i sunt sursele? ”Pot doar să vă spun că dispunem de multe informaţii care demonstrează că s-au întâmplat multe lucruri teribile”.
O ironie a istoriei face ca această teorie a complotului să fie denunţată joi, cu putere, în Congres, de către Fiona Hill, un reprezentant de rang înalt în cadrul Consiliului Securităţii Naţionale americane (NSC) la Casa Albă.
”Aceasta este o ficţiune care a fost creată şi răspândiră de serviciile de securitate ruse” FSB, a declarat ea, implorându-i pe aleşi să nu o mai propage ”din motive politice mincinoase, care servesc în mod clar intereselor ruse”.
Sursa: News.ro
Etichete: donald trump , furie , procedura de destituire
Dată publicare: 23-11-2019 17:48