Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Identitatea celui care le-a trimis bombe democraților americani, în continuare necunoscută

Your browser doesn't support HTML5 video.

Anchetatorii americani îl caută peste tot pe individul care a trimis plicuri explozive unor personalităţi democrate ori unor critici ai lui Donald Trump.

 S-au făcut verificări la un oficiu poştal din Florida, de unde, cred poliţiştii, ar fi plecat unul dintre cele zece colete.

Între timp, investigatorii analizează dispozitivele explozive recuperate, care nu au fost detonate controlat de genişti. Nu e clar dacă persoana care le-a fabricat este un nepriceput sau în mod deliberat a vrut doar să creeze panică.

Anchetatorii americani cred că cel puţin unul dintre coletele explozive a plecat de la un oficiu poştal din Florida, care a fost verificat joi de o echipă de poliţişti şi genişti. Identitatea expeditorului rămâne însă un mister.

James O'Neill, comisar al poliţiei din New York: „Pot să vă garantez că îl vom identifica şi aresta pe făptaş sau pe făptaşi."

Citește și
Donald Trump
Reacția lui Trump, după ce a fost trimisă o bombă la CNN: „Vedeți ce frumos mă port azi?”

10 dispozitive explozive au fost livrate, de la începutul săptămânii, unor personalităţi ale Partidului Democrat, ori unor critici ai preşedintelui Donald Trump, precum actorul Robert de Niro.

Pe numele vicepreşedintelui Joe Biden şi al membrei Congresului Maxine Waters au fost trimise câte două plicuri cu câte un dispozitiv exploziv fiecare.

Joe Biden, fost vicepreşedinte al Statelor Unite: „Nu mi-am privit niciodată un adversar politic drept un duşman. Această diviziune, această ură, această urâţenie trebuie să se încheie. Cuvintele contează."

Stanton Samenow, psiholog criminalist: „Pare să sugereze că pe aceşti doi indivizi îi urăşte mai mult dintr-un motiv anume."

Dispozitivele explozive rudimentare au fost trimise în plicuri de aceeaşi culoare, cu adresa tipărită şi având şase timbre cu steagul american. Însă niciunul nu a explodat.

James O'Neill, comisar al poliţiei din New York: „Poliţia din New York şi FBI ia pericolul în serios. Tratăm aceste dipozitive drept bombe funcţionale."

Bombele au fost confecţionate din bucăţi de ţeavă, material pirotehnic şi bucăţi de sticlă. Aveau o baterie mică, un ceas digital şi un detonator care nu părea funcţional. De aici convingerea unor specialişti că intenţia făptaşului a fost de a crea panică, nu de a face rău.

Ray Lopez, fost agent FBI: „Dacă a încercat să omoare pe cineva, cred că avem de-a face cu cel mai prost terorist din lume. Dacă a vrut doar să ne sperie, cred că i-a ieşit foarte bine."

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult