Hong Kong, măturat de taifunul Saola. Zeci de persoane au fost rănite și sute s-au refugiat în adăposturi de urgenţă. FOTO
Galerie foto
Autorităţile locale au indicat sâmbătă dimineaţă că aproximativ 500 de locuitori s-au refugiat în adăposturi de urgenţă din cauza furtunii. De asemenea, autorităţile au raportat circa 80 de cazuri de copaci căzuţi şi 12 de cazuri de inundaţii. În noaptea de vineri spre sâmbătă, taifunul Saola a ajuns în apele de coastă din sudul Chinei şi Hong Kong-ului, aducând ploi abundente şi rafale de vânt. Serviciul meteorologic chinez a avertizat că Saola ar putea deveni cel mai puternic taifun care s-a abătut asupra regiunii după 1949. Vineri seară, Hong Kong închisese toate şcolile şi grădiniţele, iar cele mai multe legături aeriene fuseseră anulate. Până sâmbătă dimineaţă, condiţiile meteo din metropola financiară se amelioraseră într-o oarecare măsură. Serviciul meteorologic local a îndemnat totuşi populaţia să păstreze vigilenţa. Saola este cel de-al nouălea taifun care se abate asupra regiunii în acest an.