Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Harry și Meghan rămân fără reședința din Marea Britanie. Regele Charles al III-lea le-a retras dreptul de a o folosi

Harry şi Meghan rămân fără domiciliul din Marea Britanie. Regele Charles al III-lea a retras cuplului plecat în Statele Unite dreptul de a folosi Frogmore Cottage, după publicarea cărţii „Rezervă”, anunţă miercuri mass-media britanice, scrie AFP.

Potrivit ziarelor The Sun şi The Telegraph, Palatul Buckingham a trimis „un aviz de evacuare” cuplului, care după plecarea din Marea Britanie în 2020 a lansat atacuri contra monarhiei.

Frogmore Cottage, o reşedinţă de cinci camere situată lângă Castelul Windsor, la vest de Londra, a fost dăruită ducelui şi ducesei de Sussex de Elizabeth II în 2018 ca dar de nuntă.

Lucrările de renovare efectuate de cuplu pentru peste 2 milioane de euro pe cheltuiala contribuabililor au şocat, iar Prinţul Harry a fost nevoit să le ramburseze odată cu plecarea lui cu Meghan Markle, potrivit News.ro.

Potrivit The Sun, Charles III nu le-ar fi oferit o nouă reşedinţă celor doi, privându-i astfel de orice adresă regală în timpul rarelor lor călătorii în Marea britanie, decizie care sună ca o sancţiune după publicarea de către Harry la începutul lunii ianuarie a cărţii sale, „Rezervă”, în care îşi reglează conturile cu familia.

 

El povesteşte în special o ceartă violentă cu fratele său mai mare William, moştenitorul tronului, în legătură cu Meghan, şi o acuză pe regina consoartă Camilla că a dezvăluit conversaţii private în presă.

Această decizie riscă să agraveze conflictele din cadrul instituţiei, în timp ce cuplul contestă deja în faţa justiţiei retragerea protecţiei speciale a poliţiei.

Cu două luni înainte de încoronarea regelui, problema prezenţei lui Harry şi Meghan la ceremonie încă nu a fost decisă oficial, chiar dacă unele mass-media susţin că au fost invitaţi.

Potrivit The Sun, regele i-ar fi cerut prinţului Andrew să locuiască în Frogmore Cottage pentru a reduce costurile din partea fratelui mai mic, care locuieşte în prezent pe luxoasa proprietate Royal Lodge din Windsor.

Andrew a căzut în disgraţie după acuzaţiile de agresiune sexuală şi prietenia sa cu finanţatorul american Jeffrey Epstein, condamnat pentru abuz sexual de minori.

Regele s-ar gândi să-i retragă şi alocaţia anuală de 250.000 de lire sterline (circa 283.000 de euro).

Contactat de AFP, Palatul Buckingham a refuzat să comenteze această informaţie.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult