Irak: Clădirile guvernamentale din Bagdad, ocupate de protestatari. Se trage cu muniție de război | GALERIE FOTO și VIDEO
Galerie foto
"Am decis să nu mă amestec în treburile politice. Prin urmare, îmi anunţ retragerea definitivă", a scris liderul şiit Moqtada al-Sadr pe Twitter. Decizia a venit în contextul unui mare impas politic în Irak, unde sunt probleme de la alegerile legislative din octombrie 2021 din cauza numelui următorului prim-ministru.
După anunțul său, sute de adepți de-ai săi au luat cu asalt Zona Verde din Bagdad, adică palatul guvernului irakian, conform The Guardian.
Adepții lui Muqtada al-Sadr au intrat în Palatul Republican din Bagdad, un loc de întâlnire pentru șefii de stat irakieni și demnitari străini și sediul guvernului interimar al țării. În iulie , au luat cu asalt clădirea parlamentului de două ori pentru a-i descuraja pe rivalii lui Sadr să formeze un guvern.
Protestatarii au folosit frânghii pentru a distruge barierele de ciment de la porțile palatului, apoi au umplut sălile din palat și au scandat sloganuri în sprijinul clericului.
Conform unor clipuri publicate pe Twitter, protestarii au intrat și în piscina din complex.
După ce protestatarii au pătruns în sediul guvernului, prim-ministrul irakian Mustafa al-Kadhimi a suspendat toate ședințele cabinetului până la o nouă notificare, a informat agenția de presă Iraqi News Agency (INA).
Conform informațiilor din presa externă în interiorul Zonei Verde se trage cu muniție de război. Cei care trag ar fi susținătorii unui bloc șiit rival, Cadrul de Coordonare pro-Iran, conform AlArabyia. Se pare că cel puțin două persoane ar fi fost ucise și mai multe sunt rănite.
Amintim că susţinătorii lui Sadr au ocupat și la sfârşitul lunii iulie parlamentul şi au protestat lângă clădirile guvernamentale, oprind procesul de alegere a unui nou preşedinte şi a unui prim-ministru.
Reacția SUA
Statele Unite consideră "îngrijorătoare" informaţiile despre violenţele în curs la Bagdad şi fac apel la "calm" şi la "dialog", a declarat luni John Kirby, coordonatorul pentru comunicaţii strategice al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, informează AFP.
"Informaţiile de astăzi privitoare la violenţele din Irak sunt îngrijorătoare", a spus Kirby într-un briefing de presă.
"Este momentul de a dialoga, nu de a creşte confruntarea. Facem apel la toate părţile implicate să rămână calme", a adăugat el, citat de Agerpres.