GSK şi Sanofi promit 200 de milioane de doze de vaccin anti-Covid, care vor ajunge şi în ţările sărace
Prorgamul COVAX a fost lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a asigura accesul echitabil la viitoarele vaccinuri, transmite AFP.
Într-un comunicat comun, firma franceză şi cea britanică au anunţat că au semnat o declaraţie de intenţie cu Gavi, administratorul juridic al mecanismului internaţional de achiziţii, 'cu scopul de a garanta că fiecare ţară participantă are acces just şi echitabil la eventuale vaccinuri împotriva COVID-19'.
Vaccinul pe bază de proteine recombinante, cu aditivi, dezvoltat în parteneriat de Sanofi şi GSK va fi disponibil cu condiţia să fie aprobat de autorităţile de reglementare şi să se încheie contractele aferente. Produsul este testat clinic din septembrie pe 440 de subiecţi umani, iar primele rezultate sunt aşteptate la începutul lui decembrie, urmând ca principalul pilon al fazei a treia de testare să înceapă înainte de sfârşitul anului.
Dacă datele testelor respective vor fi suficient de concludente pentru depunerea unei cereri de omologare, aceasta va ajunge la autorităţile sanitare în primul semestru din 2021, precizează cele două firme.
'Angajamentul pe care ni-l luăm azi ne dă tuturor şanse mai mari de a controla epidemia', a subliniat Thomas Triomphe, vicepreşedinte executiv al Sanofi Pasteur, citat în comunicat.
La rândul său, preşedintele GSK Vaccines, Roger Connor, a declarat că 'Din momentul în care am început dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19, GSK s-a angajat să le pună la dispoziţia tuturor, în întreaga lume'.
La mecanismul COVAX au aderat 167 de ţări, din care 92 dispun de venituri scăzute sau medii şi vor primi vaccinul gratis. Cele 75 de ţări bogate înscrise vor trece prin mecanism, dar vor plăti dozele.
Sursa: Agerpres
Etichete: vaccin , coronavirus , gsk , sanofi , covax
Dată publicare: 28-10-2020 11:20