Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Grup de adolescenți din Spania, arestați pentru violuri și pornografie infantilă

Şaptesprezece persoane, în mare parte adolescenţi, au fost arestaţi în Spania pentru că au distribuit pe reţeaua WhatsApp imagini cu pornografie infantilă "de o violenţă extremă", a anunţat marţi poliţia spaniolă.

Arestările au fost făcute în cadrul unei anchete internaţionale de peste doi ani efectuată de poliţia spaniolă şi care a antrenat în total 33 de reţineri în 11 ţări, potrivit Agerpres.

În plus faţă de cele 17 persoane arestate în Spania, alte nouă sunt vizate de anchetă, a precizat poliţia. Din cele 26 de persoane, 14 sunt minori.

În Spania, "majoritatea persoanelor arestate" sunt minori, dintre care cel mai tânăr are 15 ani, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, Eduardo Casas.

Potrivit lui Eduardo Casas, aceste persoane sunt acuzate că au păstrat şi distribuit imagini cu pornografie infantilă, unele "de o extremă violenţă", cum ar fi violuri asupra unor copii "pornind de la bebeluşi de doar câteva luni şi ajungând la copii de 11-12 ani".

Citește și
India
Poliția din India a ucis 4 suspecți de viol și crimă în timpul reconstituirii faptelor

În timpul anchetei, poliţia a scos la iveală existenţa "unui grup de WhatsApp format de minori în care mai mulţi dintre participanţi considerau normală existenţa unor materiale cu pornografie infantilă şi a abuzurilor asupra altor minori", a precizat poliţia într-un comunicat.

Dincolo de distribuirea de imagini, aceste persoane au creat chiar 'stickere' digitale - mici imagini uşor de transferat ca emoji - arătând copii "maltrataţi sexual", a adăugat poliţia.

În cadrul operaţiunii, poliţia a transmis că a arestat un bărbat de 29 de ani care, în afară de a distribui materiale pedopornografice, le promitea celorlalţi membri ai grupului contact cu fete minore migrante de care ar fi putut abuza pentru că, spunea el, situaţia lor le împiedica să ceară ajutorul poliţiei.

În total, 20 de persoane au fost arestate în Europa, dintre care 17 în Spania şi alte trei în Italia, Franţa şi Portugalia, zece în America Latină şi trei în India, Pakistan şi Siria.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult