Grecii dau vina pe unguri, bulgari și români pentru scumpiera curentului electric. ”Importă haotic de la noi”
Rezultatul, conform sursei citate, este că prețurile la Bursa de Energie din Grecia urcă până la niveluri de criză energetică, la 550, 600 și chiar 759 euro/MWh, după cum se poate observa din datele din piață care vizează în mod specific tranzacțiile din 17 iulie.
O serie de probleme în sistemul interconectat care transportă energie electrică în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est, dar și canicula prelungită provoacă o cerere care poate destabiliza piețele de energie.
Potrivit informațiilor disponibile și a celor spuse public ministrul Mediului și Energiei, Theodoros Skylakakis, problema prețurilor ridicate pe bursa internă de energie electrică a fost cauzată de o serie de probleme înregistrate în sistemul interconectat de transport al energiei electrice din Ungaria și Ucraina către Grecia.
Rezultatul este să ne așteptăm la creșteri ale energiei electrice plătite de gospodării și întreprinderi.
Potrivit datelor, există un deficit de energie, deoarece, pe de o parte, Austria a impus restricții asupra exporturilor de energie electrică.
La rândul său, Ungaria, care primește energie electrică din Germania prin Austria, nu are cantitățile necesare de energie electrică pentru a satisface nevoile cererii.
Problemele în transportul unei cantități suficiente de energie electrică nu se opresc însă doar în țările din Europa Centrală.
Potrivit directorilor pieței de energie electrică, Ucraina a suferit daune masive infrastructurii sale din cauza atacurilor trupelor ruse. Numai în iunie a importat 800.000 MWh de energie electrică, ceea ce făcuse pentru tot anul 2023. Ucraina cumpără energie electrică din Ungaria, care se confruntă însă cu o lipsă majoră de energie.