Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Grecia nu testează Covid-19 toți turiștii care intră în țară. MAE anunță „o regretabilă eroare de traducere”

Your browser doesn't support HTML5 video.

O greşeală de traducere a autorităţilor noastre a pus pe jar mii de români care se îndreptau spre Grecia.

Ministerul român de Externe a anunţat, miercuri seară, că, începând de joi, cei care vor intra în Grecia vor fi testaţi. Asta în condiţiile în care punctele de frontieră erau deja foarte aglomerate. Informaţia a fost negată după mai bine de 14 ore. La intrarea în Grecia se testează, în continuare, însă aleatoriu.

Bogdan Popa tocmai a ajuns în Grecia cu familia. Confirmă că nu a fost testat la frontieră.

Bogdan Popa, turist român în Grecia: „Am trecut prin vama Makaza, a durat aproximativ 45 de minute timpul de aşteptare. Au mai deschis o linie de acces dinspre Bulgaria, a mers mult mai repede. Nu se testează în vamă, după ce treci vama e un centru de testare şi acolo pot opri aleatoriu. Oricum, nu aveau logistica necesară în vamă să testeze, e atâta lume, trebuie să stai la testarea rapidă cel puţin 15 minute şi-atunci treci vamă şi se testează aleatoriu, prin sondaj”.

Şi alţi turişti au trecut destul de rapid. Cozile mari sunt mai degrabă la ieşire.

Citește și
seringă vaccin
Grecia oferă 150 de euro pentru vaccinare, dar nu oricui. Cine se încadrează și cum se obțin banii

Marian Dumitru, turist român în Grecia: „Eu, personal, nu-mi făceam griji, pentru că ne-am testat înainte la punctul de testare. Pe lângă faptul că nu era nimeni, ne-au şi făcut semne să trecem mai departe. Se face aleatoriu, alţii înţeleg că au fost testati”.

Informaţia potrivit căreia toate persoanele ar urma să fie testate la intrarea în Grecia, de la 1 iulie, a venit chiar de la ministerul nostru de Externe.

Dan Adrian Drăgan, reprezentant Forum Grecia: „Aici, în Grecia, nu fuseseră anunţate aceste măsuri de testare a tuturor cetăţenilor care intră în Grecia. A fost foarte mult haos, foarte mulţi turişti se întrebau dacă, într-adevăr, aşa este, dacă vor fi testate toate persoanele, indiferent că sunt vaccinate sau nu”.

14 ore mai târziu, Ministerul Român de Externe a revenit cu precizări: „Dintr-o regretabilă erorare de traducere a ambasasadei României la Atena, s-a indus ideea greşită ca toţi cetăţenii care vor intra în Grecia pe cale terestră vor fi supuşi testarii”.

Aşadar, condiţiile de călătorie cu maşina sau cu avionul în Grecia rămân aceleaşi, nu a apărut nicio modificare. Asta înseamnă că aveţi nevoie fie de un certificat de vaccinare, fie de un test negativ, fie de o adeverinţă că sunteţi vindecaţi sau puteţi folosi certificatul Covid-19, în format digital sau tipărit. Nu uitaţi că trebuie să aveţi şi un formular de localizare, ca anul trecut, completat cu cel puţin o zi înainte de călătorie. Formularul este disponibil pe site-ul travel.gov.gr. Testarea rapidă, nu uitaţi, se face în mod aleatoriu.

Între timp, Asociația Patronală a Agențiilor de Turism din România a cerut mai multă responsabilitate din partea autorităţilor române, pentru că un astfel de anunţ poate declanşa, pe lângă panică, şi un val de renunţări şi anulari - spun reprezentanţii organizaţiei. Traducătorului care a făcut greşeala i-a fost desfăcut contractul de muncă la cererea ministrului de Externe.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult