"Goliat se clatină". NATO anunță că rușii au probleme tot mai mari pe frontul din Ucraina. Avertismentul lui Prigojin
Your browser doesn't support HTML5 video.
În unele locuri, militarii ruși și-au părăsit pozițiile, ceea ce a dus la răspândirea zvonului că ucrainenii ar fi spart apărarea rusă.
Unii analiști cred, însă, că marea contraofensivă încă nu a început.
Ucrainenii testează nervii rușilor și, acolo unde găsesc apărarea slăbită, presează pentru a recupera teritoriul pierdut în ultimele luni.
În ultimele ore, armata ucraineană a inițiat atacuri locale în mai multe zone ale frontului, cu destul succes. În regiunea orașului Bahmut, unitățile de asalt au atacat flancurile rusești, ocupate de militari fără experiență, care s-au retras pe o distanță de câțiva kilometri. Propagandiștii ruși se tem că intenția ucrainenilor ar fi de a încercui de la nord și de la sud orașul Bahmut, apărat de mercenarii Wagner.
Și în apropiere de Soledar au fost anunțate operațiuni ofensive ale ucrainenilor. Rușii spun, de altfel, că mișcări ale inamicilor au fost observate și în regiunea Zaporojie, dar și la sud, unde ucrainenii ar fi traversat cu bărcile râul Nipru, la Nova Kakovka. Panica s-a răspândit rapid, iar Ministerul rus al Apărării a fost nevoit să anunțe că ucrainenii nu au reușit să spargă frontul nicăieri.
Șeful mercenarilor Wagner: Urmează acțiuni ofensive ale ucrainenilorCu mercenarii săi în pericol să fie încercuiți în Bahmut, liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a anunțat că va urma o perioadă foarte dificilă pentru ruși.
Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner: ”Ofensiva armatei ucrainene a început. Unitățile care au fost antrenate și au primit armele necesare, echipamente, tancuri, totul, au intrat deja în luptă. Și, după ce și-au făcut mâna și și-au flexat mușchii, atunci urmează acțiuni ofensive și la nord, și la sud”.
În acest timp, tehnica militară donată de Occident e în drum spre front, iar ucrainenii antrenează unități noi pentru acțiuni ofensive, inclusiv trecerea în forță a unor râuri sub focul artileriei inamice.
Pe de altă parte, militarii ruși se plâng pe rețelele sociale că nu mai au arme anti-tanc și că au fost trimiși în prima linie cu echipament ușor, nici pe departe suficient pentru a contracara un asalt blindat ucrainean.
De la Moscova, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat, senin, că Rusia și-a îndeplinit o parte din scopurile ei în Ucraina.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: "Inamicul trebuie respins la o distanță semnificativă, așa că operațiunea va continua. Cu toate astea, teritorii semnificative din Donbas au fost eliberate de sub ocupația neo-naziștilor".
Numai că, potrivit responsabililor NATO, armata rusă e într-o poziție tot mai vulnerabilă, fără rezerve și cu depozitele de muniție tot mai goale.
Amiralul Rob Bauer, preşedintele Comitetului Militar al NATO: ”Rusia se află în a 15-a lună a ceea ce credea că va fi un război de trei zile. Goliat se clatină. Şi asta pentru că David a demonstrat o imensă rezilienţă şi iscusinţă tactică susţinute de 50 de naţiuni din întreaga lume”.
Occidentul continuă livrările de armament către UcrainaLivrările de armament către Ucraina continuă. Polonia a anunțat că a transferat încă patru avioane Mig 29 către Kiev, iar de la Londra a venit vestea că armata ucraineană va primi rachete de croazieră Storm Shadow, cu o rază de acțiune de până la 300 de kilometri.
Ben Wallace, secretarul britanic al Apărării: ”Aceste sisteme vor da Ucrainei cea mai bună șansă de a se apăra împotriva agresiunii brutale a Rusiei, în special împotriva țintirea deliberată a infrastructurii civile ucrainene, care e împotriva legilor internaționale”.
Cum poate fi îndepărtat Vladimir Putin de la putereFosta jurnalistă rusă Marina Ovsiannikova, fugită din Rusia după ce a criticat, în direct, războiul din Ucraina, crede că dezastrul de pe front va speria și va dezbina elitele ruse.
Maria Ovsiannikova, jurnalistă rusă: ”Nu cred ca sunt posibile proteste masive ale populației. Nu uitați că trei milioane de ruși lucrează în FSB, poliție, ca să nu mai vorbim de companiile private de securitate. Vorbim de o opresiune la o scară demnă de Stalin. Navalnîi e în închisoare. N-are cine să însuflețească mulțimile. Prin urmare, cred că va porni de la elite. Nu neapărat că-l va otravi ori împușca cineva pe Putin. Mai degrabă cineva din cercul său apropiat se va duce într-o zi la el și-i va spune: 'Volodea, pierdem razboiul! E timpul sa te retragi!'”.
Cu toate acestea, sunt cazuri de revoltă împotriva războiului și în Rusia. La Sankt Petersburg, o femeie în vârstă de 60 de ani a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare după ce a lăsat pe mormântul părinților lui Putin o scrisoare în care îi acuză că au crescut un criminal și în care le cerea, cităm, "Să vină și să-l ia cu ei".