Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Gestul lui Nick Carter de la Backstreet Boys. Fratele său a amenințat că-i omoară soția și copilul

Nick Carter, membru al trupei Backstreet Boys, a obţinut un ordin de restricţie împotriva fratelui său, cântăreţul Aaron Carter, care l-ar fi ameninţat că îi va omorî soţia însărcinată şi copilul nenăscut, informează Press Association.

Potrivit ordinului de restricţie, Aaron trebuie să rămână la o distanţă de cel puţin 30 de metri de fratele său, familia şi locuinţa acestora din Las Vegas.

"După o analiză atentă, sora mea, Angel, şi cu mine regretăm că am fost nevoiţi să cerem astăzi un ordin de restricţie împotriva fratelui nostru, Aaron", a spus Nick Carter (39 de ani), explicând decizia luată.

"Ţinând cont de comportamentul din ce în ce mai alarmat al lui Aaron şi de confesiunile recente ale acestuia cum că ar nutri gânduri şi intenţia de a-mi ucide soţia însărcinată şi copilul nenăscut, nu avem de ales şi trebuie să luam toate măsurile posibile pentru a ne proteja pe noi şi familia noastră", a mai spus cântăreţul.

"Ne iubim fratele şi sperăm că va primi tratamentul de care are nevoie înainte de a-şi face rău sieşi sau altei persoane", a afirmat Nick Carter.

Aaron Carter (31 de ani) a recunoscut pe Twitter primirea ordinului de restricţie, dar a negat acuzaţiile referitoare la comportament său agresiv.

"Sunt uimit de acuzaţiile împotriva mea şi nu doresc să fac rău nimănui, în niciun caz familiei mele", a spus acesta.

"Aveţi grijă de voi. Nick Carter, relaţia noastră s-a terminat", a mai scris Aaron, care a devenit celebru la sfârşitul anilor '90.

Aaron s-a confruntat în trecut cu consumul de droguri şi probleme de sănătate mintală. Într-o ediţie recentă din emisiunea The Doctors, cântăreţul a mărturisit că suferă de ''tulburare de personalitate multiplă, schizofrenie, anxietate acută şi depresie maniacală''.

Ulterior, cântăreţul a spus că nu are nicio problemă psihică, iar emisiunea a fost montată ca să pară că ar avea.

Producătorii emisiunii The Doctors au negat că ediţia respectivă ar fi fost editată. Nick Carter este membru al trupei de succes Backstreet Boys, iar soţia acestuia, Lauren, urmează să aducă pe lume cel de-al doilea copil al cuplului în luna mai.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult