Povestea soldatului care și-a pierdut piciorul într-o misiune NATO. ”Voiam să ajut echipajul”
Galerie foto
„În fiecare zi mă trezesc și mă uit la el și îmi amintesc cât de aproape am fost să pierd totul. Și eu sunt încă aici. Am reușit să supraviețuiesc, iar aceasta este doar cicatricea cu care am plecat”, povestește Ezra.
El și alți doi membri ai echipajului cu care se afla în misiune au adormit într-o noapte în tanc. S-au trezit în momentul în care tancul, aflat pe un deal, a început să coboare ușor panta. Au efectuat toate procedurile de urgență pentru a opri tancul, însă fără succes, relatează FoxNews.
Blindatul a prins rapid viteză, coborând panta cu aproape 50 km/h. În cădere, tancul s-a lovit de câțiva copaci după care s-a prăbușit într-un terasament.
Toți cei trei membrii ai echipajului au suferit răni serioase în urma impactului. Ezra a rămas blocat sub angrenajul turelei, crezând că i s-a prins uniforma. După ce a tras de câteva ori mai tare pentru a se elibera, a realizat că piciorul i-a rămas blocat sub turelă.
„A fost destul de dureros, dar pe moment mă gândeam că trebuie să îmi ajut echipajul”, spune el.
Ezra s-a concentrat pe ajutorul celorlalți membri ai echipajului răniți. După ce a văzut piciorul tăiat, a știut că „trebuia să o rezolve imediat”.
A făcut tot posibilul să intre în acțiune, dar a pierdut foarte mult sânge. „Aproape că am leșinat când am vrut să ies să îmi ajut echipajul”, și-a amintit Maes. Și-au folosit centura drept garou și apoi a început să își resusciteze colegii.
Ulterior, a găsit un telefon care a rămas întreg după impact și a reușit să solicite ajutor.
Acum lui bărbatului i se va implanta un picior protetic, dar spune că „nu regretă nimic”. „Perspectiva poate schimba totul. Voi încerca în continuare să ajut cât mai mulți oameni”, a adăugat el.