Germania vrea să refacă Triunghiul Weimar, o alianță cu Franța și Polonia. ”Vladimir Putin ar fi arestat dacă ar veni"
Galerie foto
Aceasta ar fi o reanimare a Triunghiului Weimar, o alianţă regională înfiinţată în 1991 de Franţa, Germania şi Polonia.
"Cred că este foarte important să extindem tandemul franco-german pentru a include Polonia, ca cea mai mare ţară din Estul Europei. Dacă acest lucru va reuşi, aceasta va fi foarte bine. Invitaţia a fost făcută", a declarat Heusgen în timpul unui podcast, informează vineri dpa.
Analizând în perspectivă Conferinţa de Securitate propriu-zisă, el a spus că, în pofida numeroaselor crize şi conflicte care au loc în lume, evenimentul trebuie să transmită un mesaj de diplomaţie.
"Noi aducem împreună politicieni, militari şi reprezentanţi ai societăţii civile, pentru ca ei să poată afla dacă se întrezăresc speranţe la orizont", a spus Heusgen în timpul acestui podcast realizat de compania Table.Media.
Printre participanţii la eveniment, programat să aibă loc în perioada 16-18 februarie, ar urma să se numere şi vicepreşedinta SUA, Kamala Harris.
La fel ca anul trecut, reprezentanţi ai conducerii ruse nu au fost invitaţi.
"(Preşedintele rus Vladimir) Putin ar fi arestat dacă ar veni", a spus Heusgen, cu referire la faptul că anul trecut, în martie, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus, susţinând că deportarea forţată a copiilor ucraineni de către Moscova este o crimă de război.
Ce este alianța WeimerPotrivit Deutsche Welle, în 28 și 29 august 1991, miniștrii de externe ai Germaniei, Franței și Poloniei - Hans-Dietrich Genscher, Roland Dumas și Krzysztof Skubiszewski - s-au întâlnit în orașul german Weimar. Atunci a luat naștere așa-numitul Triunghi de la Weimar.
Cei trei miniștri și-au sintetizat viziunea într-o declarație în 10 puncte privind viitorul Europei. Era vorba de o responsabilitate comună pentru un viitor european comun.
Schema de la Weimar nu a fost creată doar pentru a servi Poloniei, ci și pentru a ghida alte noi democrații din Europa Centrală și de Est către Uniunea Europeană.
”Grupul a jucat un rol incontestabil de important în procesul de extindere a UE și în admiterea Poloniei și a vecinilor săi în NATO. Însă, după 2004, și-a pierdut atractivitatea ca forum de dialog. Din punct de vedere politic, triunghiul a fost înghețat.
Toate încercările de a utiliza grupul ca mecanism de sprijin pentru provocări politice majore au eșuat. La apogeul crizei ucrainene din 2014, un impuls puternic a apărut din Triunghiul de la Weimar, când miniștrii din grup s-au întâlnit cu președintele ucrainean și cu liderii opoziției la Kiev” - mai notează Deutsche Welle.
Sursa: Agerpres, Deutsche Welle
Dată publicare: 21-01-2024 15:41