Germania va prelungi măsurile de combatere a pandemiei până în ianuarie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vor primi totuși o învoire excepțională de Crăciun dacă cifrele pandemiei scad suficient de mult.
Pe de altă parte, prinţul Carl Philip al Suediei şi soţia lui au fost depistaţi pozitiv. Au simptome ușoare și au intrat în carantină. Întreaga familie regală a fost testată în această după amiază inclusiv regele Carl Gustaf și regina Silvia.
Cancelarul german a convenit cu liderii celor 16 landuri prelungirea măsurilor de combatere a pandemiei până cel puţin pe 20 decembrie. Este însă foarte probabil că acestea să rămână în vigoare şi în ianuarie. În cadrul carantinei parţiale instituite pe 2 noiembrie, barurile şi restaurantele au fost închise, dar şcolile şi magazinele au rămas deschise.
Angela Merkel: ”La 4 săptămâni de la aplicarea acestor restricţii, vedem că acestea au oprit creşterea exponenţială a ratei de infectare”.
Însă, a continuat cancelarul german, succesul este doar parţial. De aceea, şi-a rugat compatrioţii să mai rabde.
Angela Merkel: ”Stă în puterea noastră. Nu suntem neputincioşi. Fără îndoială, mai avem câteva luni foarte dificile în faţă. Dar, aşa cum oamenii au luptat să depăşească atâtea probleme majore în istoria umanităţii, şi noi, fiecare dintre noi, putem contribui la înfrângerea acestei pandemii”.
Restricţiile vor fi totuşi relaxate în Germania în preajma Crăciunului. Atunci vor fi permise adunări de cel mult zece persoane, fără a lua în calcul copiii.
Pe de altă parte, Germania încearcă să obțină un acord la nivelul Uniunii Europene pentru a păstra stațiunile de schi închise până la începutul lunii ianuarie. Demersul este susţinut atât de Italia cât şi de Franţa.
Însă Austria și-a exprimat îngrijorarea cu privire la costurile acestei măsuri. Eventualele compensații ar putea atinge miliarde de euro. Elveția, ţară care nu este membră a Uniunii Europene, are staţiunile de ski deschise. Şi, în lipsa de opţiuni, mulţi europeni ar putea alege Țara Cantoanelor, dacă vor să meargă la ski de sărbători.
Angela Merkel: ”Nu strică niciodată să subliniem: combaterea pandemiei nu înseamnă să alegi între sănătate şi economie, ori între sănătate şi educaţie. Să gândeşti lucrurile în acest fel este o neînţelegere răspândită. Vrem să le salvăm pe ambele: sănătatea şi economia, sănătatea şi educaţia, sănătatea şi cultura”.
În altă ordine de idei, cu mare întârziere faţă de restul ţărilor europene, şi Bulgaria a anunțat că va închide școlile, restaurantele, mall-urile și sălile de sport până în 21 decembrie. Vecinii de la sud de Dunăre au înregistrat miercuri aproape 4.400 de cazuri noi. Peste 6.000 de bulgari sunt internați şi multe spitale nu mai au locuri libere.
Confruntat cu noi proteste în stradă, guvernul de la Sofia a decis să mențină magazinele mici deschise, iar evenimentele sportive continuă, dar fără spectatori.
În sfârşit, Grecia a prelungit carantina națională până pe 7 decembrie, având în vedere că numărul de noi infectări nu a scăzut conform aşteptărilor. Regiunea cea mai afectată este nordul Greciei, unde spitalele sunt deja arhipline.
Sursa: Pro TV
Etichete: pandemie , germania , europa , restrictii , angela merkel
Dată publicare: 26-11-2020 18:42