Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Germania spune că nu va livra avioane de luptă Kievului. Contraofensiva ucrainenilor pare să fie tot mai aproape

Your browser doesn't support HTML5 video.

Germania rămâne fermă pe poziții și spune că nu va livra avioane de luptă Ucrainei.

Anunțul a fost făcut la reuniunea aliaţilor occidentali, din baza americană Ramstein. Acolo, s-a discutat despre noile ajutoare militare care vor fi trimise Kievului în următoarea perioadă.

Între timp, pe front ”forțele ruse dau dovadă de o disciplină erodată și un moral slab în războiul împotriva Ucrainei” - susține președintele Statului Major American.

Mult-discutata contraofensivă a ucrainenilor pare să fie tot mai aproape. Trupele Kievului au făcut publice imagini cu antrenamentele voluntarilor din Garda Ofensivă.

În primă fază, sunt recrutați doar cei cu vârste între 20 și 40 de ani. Toți cei de aici se antrenează timp de cel puțin două luni, înainte de a fi trimiși la luptă. Și, unii dintre ei vor ajunge sa se pregătească pe tancurile americane.

Citește și
Rusia cheama barbatii la razboi
Nouă campanie de recrutare în Rusia. Armata îi provoacă pe „bărbații adevărați” să meargă la război în Ucraina. VIDEO

Lloyd Austin, secretarul Apărării, SUA: „Tancurile M1(Abrams), pe care ucrainenii le vor folosi pentru pregătire, vor ajunge aici în Germania în următoarele câteva săptămâni. Toate acestea reprezintă un progres uriaș și sunt încrezător că acest echipament, împreună cu antrenamentul vor ajuta forțele Ucrainei să continue să reușească pe câmpul de luptă”.

Generalul Mark Milley, șeful Statului Major al Armatei SUA: „În timp ce ne aflăm azi aici, armata ucraineană continuă să funcționeze foarte bine. Luptele intense în și din jurul Bahmutului continuă și durează de câteva luni. Rusia risipește forțe semnificative pentru un câștig prea puțin important”.

Totuși, din Germania vin vești mai puțin bune pentru Ucraina. Ministrul german al Apărării a respins vineri, la întâlnirea de la Ramstein a aliaților, posibilitatea ca țara sa să trimită avioane de luptă germane Kievului. Dar Germania, Polonia si Ucraina au semnat un memornadum pentru lanțul logistic, ce va sprijini tancurile Leopard aruncate în luptă, adică livrarea constantă de muniție, întreținere și reparații.

Jens Stoltenberg, șeful NATO: „Toți aliații NATO sunt de acord că Ucraina va deveni membru. Ucraina are nevoie de securitate pentru că nimeni nu poate spune când și cum se va termina acest război”.

Secretarul general al NATO a repetat la reuniunea aliaților din Germania masajul transmis președintelui Zelenski, la Kiev. Iar într-un anunț făcut vineri seară, Ministrul ucrainean al Apărării spune că țara sa a primit "undă verde" pentru cooperarea cu agenţia de achiziţii a NATO.

Iată de ce președintele Putin a avut dreptate să trimită trupe în Ucraina - a reacționat - pe de altă parte - purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Dimitri Peskov, purtător de cuvânt la Kremlin: „Este evident că NATO își continuă cursa pentru a absorbi Ucraina și a o atrage în alianță. Președintele nostru a vorbit despre această potențială amenințare cu mult înainte de începerea operațiunii militare speciale”.

De altfel, nici măcar în rândul aliaților nu s-au arătat toți deschiși discuțiilor legate de adererarea Ucrainei la NATO. Premierul ungar Viktor Orban a reacționat pe Twitter cu un singur cuvânt - "Ce?!", la știrea că Jens Stoltenberg a declarat în timpul vizitei făcute joi la Kiev că locul Ucrainei este în NATO.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult