Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Germania și Italia se opun interzicerii vânzării mașinilor noi pe benzină și motorină, din 2035. Votul final a fost amânat

Ţările UE au amânat, vineri, votul planificat pentru săptămâna viitoare privind interzicerea vânzărilor de automobile noi pe benzină și motorină din 2035, după ce Germania a pus sub semnul întrebării sprijinul său pentru aceste reglementări.

Nu a fost anunţată noua dată pentru vot, iar un purtător de cuvânt pentru Suedia, ţara care deţine preşedinţia Consiliului UE, a anunţat că ambasadorii statelor membre vor reveni la această problemă "în timp util", potrivit Reuters.

Ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, a avertizat că Berlinul își va reține sprijinul pentru aprobarea finală a acordului - un lucru care se întâmplă extrem de rar odată ce legislația a fost negociată cu Parlamentul European și susținută atât de europarlamentari, cât și de Consiliu.

„De obicei, în această etapă, doare se împing hârtii, dar acum este diferit”, a spus un oficial al Consiliului UE, conform Politico.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va merge duminică în Germania pentru a se întâlni cu membrii guvernului, srie Politico, citând un oficial german.

După luni de negocieri, Comisia, Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns anul trecut la un acord privind această lege, prin care se cere tuturor maşinilor noi vândute în blocul comunitar să aibă zero emisii de dioxid de carbon din 2035 - astfel încât de la acea dată va fi imposibilă vânzarea de automobile cu motoare pe combustie. Dar statele membre UE încă trebuie să aprobe decizia, pentru a intra în vigoare.

Germania cere să fie permiși în continuare combustibilii sintetici

Ministrul german de finanțe, Christian Lindner, a expus miza joi: „Obiectivul nostru este să permitem înmatricularea mașinilor noi cu motoare cu ardere internă după 2035”.

Iar ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, a declarat că utilizarea combustibililor sintetici ar trebui să rămână posibilă după termenul limită din 2035 şi a cerut Comisiei Europene să elaboreze o propunere în acest sens, conform Agerpres.

Vineri, ambasadorii statelor membre UE au decis amânarea votului, care era planificat în 7 martie, a informat purtătorul de cuvânt pentru Suedia.

Luna trecută, Parlamentul European a aprobat proiectul care pune punct vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035.

Germania este ţara de origine a marilor producători auto, inclusiv Volkswagen, care s-au angajat să producă doar maşini electrice în Europa din 2033, şi BMW, care a avertizat în legătură cu efectele interzicerii maşinilor cu motoare pe combustie în UE, din 2035.

Și Italia se opune interzicerii vânzării mașinilor noi pe benzină și motorină, din 2035

Italia intenţionează, de asemenea, să voteze împotriva planurilor europene de a interzice în 12 ani vânzarea maşinilor noi alimentate cu benzină şi motorină, a anunţat ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin.

"La reuniunea de la Bruxelles a ambasadorilor statelor membre UE, Italia îşi va exprima poziţia împotriva reglementării propuse de UE de a interzice producţia şi vânzarea de maşini şi camionete cu motoare cu combustie internă, până în 2035", a declarat ministrul Energiei.

Săptămâna trecută, Guvernul de la Roma anunţa că vrea să se alieze cu Franţa şi Germania pentru a influenţa şi a încetini ritmul implementării legislaţiei UE în privinţa emisiilor vehiculelor şi camioanelor.

"Italia crede că alegerea maşinilor electrice nu ar trebui să fie singurul mod pentru a ajunge la emisii zero în faza de tranziţie", a adăugat Pichetto Fratin.

Pe lângă Germania și Italia, Polonia și Bulgaria sunt, de asemenea, nemulțumite de legislație, care urmărește să pună capăt vânzării de mașini noi cu motor cu ardere până în 2035, forțând cea mai mare industrie a continentului să devină electrică, conform Politico.

Cele patru țări reprezintă aproximativ 42% din populația UE – depășind cu ușurință pragul de 35% necesar pentru a bloca legislația.

„O majoritate calificată ar fi astfel împiedicată, iar eliminarea treptată a motoarelor cu combustie ar fi respinsă”, a spus europarlamentarul Verzilor Germani, Michael Bloss.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult