Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Germania se aşteaptă la o agravare a pandemiei în urma mutaţiilor. Cum va controla situația

Directorul institutului german de boli infecţioase Robert Koch (RKI), Lothar Wieler, s-a arătat îngrijorat de posibilul impact pe care l-ar putea avea asupra Germaniei noile mutaţii mai infecţioase ale Covid-19.

De asemenea, Wieler a avertizat că situaţia s-ar putea înrăutăţi în Germania, unde joi s-a înregistrat un nou record de decese, 1.244. Directorul RKI crede că pandemia va fi ținută sub control anul acesta în Germania dacă un număr cât mai mare de cetăţeni se vor vaccina, relatează agenţia EFE.

''Încă nu puteam evalua în ce măsură noile variante (de coronavirus) influenţează situaţia în Germania, dar acestea s-ar putea impune de asemenea aici şi să conducă la o creştere a numărului de cazuri într-un timp chiar şi mai scurt'' faţă de Marea Britanie, unde noua mutaţie mai contagioasă descoperită în decembrie a devenit dominantă la Londra şi într-o parte a Angliei, provocând o creştere puternică a numărului cazurilor de COVID-19, a spitalizărilor şi deceselor, sistemul sanitar britanic fiind astfel copleşit de valul de internări.

Datele disponibile până în prezent nu sugerează că mutaţia britanică s-a răspândit masiv în rândul populaţiei germane, fiind deocamdată confirmate numai 16 cazuri, din care 15 legate de călătorii în Marea Britanie. Acestora se adaugă alte patru cazuri cu mutaţia coronavirusului descoperită în Africa de Sud, de asemenea legate de călătorii în această ţară.

Dar virusul evoluează şi ''aceasta nu va fi ultima mutaţie'', mai spune directorul institutului Robert Koch, referindu-se şi la o altă nouă mutaţie a coronavirusului SARS-CoV-2, detectată în Brazilia, el îndemnând populaţia să respecte măsurile preventive şi să renunţe la călătoriile neesenţiale, întrucât mobilitatea amplifică răspândirea virusului.

Citește și
Aleksei Navalnîi
Aleksei Navalnîi anunță că se va întoarce în Rusia pe 17 ianuarie. "Nu-mi pasă ce vor face"

Totuşi, responsabilul german estimează ca până la sfârşitul acestui an în Germania pandemia va putea fi pusă sub control cu ajutorul vaccinării, dar cu condiţia desigur ca un număr cât mai mare de oameni să accepte vaccinarea.

Cancelarul Angela Merkel şi premierii landurilor germane au convenit prelungirea restricţiilor antiepidemice şi înăsprirea unora dintre ele, cum este cea care priveşte reuniunile private, limitate pentru fiecare spaţiu locativ la o singură persoană din afara acestuia. Rămân închise instituţiile de învăţâmânt, cu unele excepţii, magazinele neesenţiale, restaurantele şi sunt suspendate activităţile culturale şi recreative. În zonele unde în ultimele şapte zile au fost confirmate 200 de cazuri la 100.000 de locuitori deplasarea localnicilor este limitată la o rază de 15 kilometri de domiciliul lor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult