Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Germania, chemată la Haga. În ce parte a lumii este acuzată că a facilitat un genocid

Germania este chemată începând de luni în faţa celei mai înalte instanţe a ONU pentru a răspunde la acuzaţiile aduse de Nicaragua de a fi "facilitat comiterea unui genocid" împotriva palestinienilor, prin sprijinul său militar şi politic pentru Israel.

Managua a intentat o acţiune în justiţie împotriva Berlinului în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de la Haga, cerându-le judecătorilor să impună măsuri de urgenţă pentru a împiedica Berlinul să furnizeze arme şi alte ajutoare Israelului.

"Respingem alegaţiile Nicaraguăi", a declarat presei înainte de începerea audienţelor Sebastian Fischer, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german. "Germania nu a încălcat nici Convenţia cu privire la genocid şi nici dreptul umanitar internaţional şi vom demonstra acest lucru pe deplin în faţa CIJ", a adăugat responsabilul german, relatează AFP, citată de Agerpres.

Nicaragua îşi va prezenta argumentele luni, iar Germania urmează să răspundă marţi.

Într-un document de 43 de pagini adresat instanţei, Managua afirmă că Berlinul a încălcat Convenţia ONU din 1948 cu privire la genocid, înfiinţată în urma Holocaustului.

Citește și
armata israel
Armata israeliană și-a anunțat retragerea din sudul Fâşiei Gaza: „Am făcut tot ce trebuia să facem acolo”

"Prin trimiterea de material militar şi suprimarea finanţării UNRWA (Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni), Germania facilitează comiterea unui genocid", se arată în document, care notează că această poziţie este "cu atât mai condamnabilă cu cât Germania întreţine cu Israelul o relaţie privilegiată autoproclamată, care i-ar permite să-i influenţeze într-un mod pozitiv comportamentul".

Cinci măsuri provizorii în privința Germaniei

Managua a cerut CIJ să decidă "măsuri provizorii", adică ordonanţe de urgenţă impuse în perioada în care curtea examinează cazul în ansamblul său, lucru "imperativ şi urgent" având în vedere că este în joc viaţa a "sute de mii de persoane", subliniază Nicaragua.

Nicaragua cere cinci măsuri provizorii, în primul rând ca Germania să-şi "suspende imediat ajutorul pentru Israel, mai ales asistenţa militară", precum şi "să revină asupra deciziei sale de a suspenda finanţarea UNRWA". Germania a anunţat în ianuarie că suspendă finanţarea acestei agenţii, în aşteptarea unei anchete asupra acuzaţiilor israeliene în sensul că mai mulţi membri ai personalului UNRWA ar fi luat parte la atacul din 7 octombrie.

CIJ, creată pentru a tranşa diferendele între ţări, a devenit un actor-cheie în războiul dintre Israel şi Hamas.

Într-o altă procedură, Africa de Sud a acuzat Israelul de comiterea unui genocid în Fâşia Gaza, ceea ce Israelul neagă vehement. CIJ a cerut în acest caz Israelului să facă tot posibilul pentru a împiedica orice act de genocid, iar recent şi-a înăsprit poziţia ordonând măsuri suplimentare pentru a obliga Israelul să extindă accesul la ajutor umanitar.

Deciziile CIJ au caracter constrângător, dar această instanţă nu dispune şi de un mecanism de aplicare. Astfel, a ordonat Rusiei să pună capăt invaziei din Ucraina, dar zadarnic, aminteşte AFP.

Actualul conflict din enclava palestiniană a fost declanşat de atacul terorist fără precedent comis de comandouri ale Hamas în 7 octombrie anul trecut în sudul Israelului, când cel puţin 1.160 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza. Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră de amploare, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Conform autorităţilor sanitare din Fâşia Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat până în prezent cu peste 33.000 de morţi şi 75.750 de răniţi în rândul palestinienilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult