După Italia, Grecia și Franța, Marea Britanie și Belgia impun vaccinarea obligatorie a personalului medical

×
Codul embed a fost copiat

Germania a raportat miercuri cel mai mare număr de infectări zilnice cu SARS-CoV-2 de la izbucnirea pandemiei, aproape 40.000 de teste pozitive.

Iar numărul deceselor în 24 de ore a trecut de 230, în condițiile în care 67% din populație este vaccinată cu schemă completă.

Administrarea celei de-a treia doze bate însă pasul pe loc în Germania. În Franța, în schimb, începând cu 15 decembrie, francezii trecuți de 65 de ani vor avea nevoie de doza a treia de vaccin ca să-și poată prelungi valabilitatea certificatului sanitar.

În ziua în care Franța a raportat aproape 12.500 de cazuri noi, de la Palatul Elysee, Emmanuel Macron s-a adresat solemn compatrioților.

Emmanuel Macron, președintele francez: ”Primul meu mesaj este un apel la reponsabilitate adresat celor șase milioane de francezi care nu și-au făcut nici măcar o doză de vaccin: Vaccinați-vă, vaccinați-vă pentru binele vostru! Vă reamintesc faptul că o persoană vaccinată are şanse mai mici de unsprezece ori să ajungă la spital în stare critică. Miliarde de oameni de pe glob s-au vaccinat, așadar nu se poate spune că nu există un feedback convingător. Într-o națiune ca Franța, să fii liber înseamnă să fii responsabil și solidar. Așadar, contez pe voi!”

Citește și
Pfizer
Germania recomandă ca persoanele sub 30 de ani să fie vaccinate doar cu vaccinul Pfizer

Liderul francez a anunțat, totodată, că ridicarea ultimelor restricții va fi amânată și că va fi înăsprită verificarea certificatului sanitar în localuri, instituții, porturi, aeroporturi și gări.

După ce Italia, Grecia ori Franța au impus deja vaccinarea obligatorie a personalului medical, măsura este luată acum și de Marea Britanie și Belgia.

Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii: ”Cei internați în spitale sunt vulnerabili, sunt deja bolnavi și ultimul lucru de dorit este să fie expuși acestui virus oribil chiar de către cadrele medicale. Din aprilie anul viitor, dacă lucrați în sistemul național de sănătate ori în centre de îngrijire și aziluri, vi se va cere să fiți vaccinați.”

Tot până în aprilie anul viitor au răgaz și medicii, asistentele, infirmierii și paramedicii din Belgia să se imunizeze dacă vor să mai poată munci.

Țară cu 11,4 milioane de locuitori, Belgia raportează o medie zilnică de 8.000 de cazuri noi. Aproape 75% dintre belgieni sunt vaccinați, dar cu mari diferenţe regionale: 80% în Flandra și doar 55% în Bruxelles.

Potrivit experților, o rată de vaccinare cât mai mare este condiția-cheie pentru a pune capăt pandemiei. Astfel, în timp, SARS-CoV-2 va ajunge endemic, comparabil cu virusul gripal sezonier. Important e că rata de infectare nu va scăpa de sub control, iar spitalele nu vor mai fi copleșite.

Dr. Anthony Fauci, cel mai important expert în boli infecţioase din SUA: ”Ce sperăm să obținem este un nivel atât de scăzut de transmitere a virusului, încât, deși nu va fi complet eliminat, să nu mai aibă un impact major asupra sănătății publice și a felului în care ne ducem viețile.”

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Comisia germană a vaccinării despre inocularea cu Moderna. Ce recomandă specialiștii
Comisia germană a vaccinării despre inocularea cu Moderna. Ce recomandă specialiștii

Comisia germană a vaccinării recomandă vaccinarea persoanelor de până la 30 de ani numai cu vaccinul Pfizer-BioNTech, din cauza riscului miocarditei pe care-l reprezintă vaccinarea acestei categorii de vârstă cu vaccinul Moderna, relatează AFP.

Germania recomandă ca persoanele sub 30 de ani să fie vaccinate doar cu vaccinul Pfizer
Germania recomandă ca persoanele sub 30 de ani să fie vaccinate doar cu vaccinul Pfizer

Comitetul consultativ pentru vaccinare din Germania (STIKO) a recomandat miercuri ca persoanele cu vârsta sub 30 de ani să fie vaccinate împotriva COVID-19 doar cu serul de la Pfizer/BioNTech.

Certificat ”verde” de vaccinare la locul de muncă. Ce țări din UE aplică această măsură
Certificat ”verde” de vaccinare la locul de muncă. Ce țări din UE aplică această măsură

Germania a atins, zilele trecute, un nivel record al incidenţei la şapte zile a cazurilor de COVID-19, înregistrând 2011 cazuri la 1 milion de locuitori. 

Târgurile de Crăciun din Germania se vor organiza în condiții speciale. Regulile de acces
Târgurile de Crăciun din Germania se vor organiza în condiții speciale. Regulile de acces

Atmosfera sărbătorilor de iarnă îşi face deja prezenţa în oraşul german Hamburg.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.