Modifica setarile cookie
Toate categoriile

German suspectat că și-a ucis 21 de colegi de serviciu. Descoperirea șocantă făcută pe camere

Autorităţile germane au lansat o investigaţie cu privire la moartea a 21 de persoane angajate la o companie din nord-vestul tării, după ce un bărbat a fost surprins pe camere în timp ce încerca să îi otrăvească mâncarea unui coleg.

Ulterior, poliţia a găsit în casa acestuia mercur, plumb şi cadmiu, relatează The Telegraph.

Bărbatul a fost arestat imediat după ce polițiștii i-au descoperit metalele în casă, fiind suspectat că ar fi provocat moartea a 21 de persoane care au lucrat pentru aceeaşi companie.

Klaus O., în vârstă de 56 de ani, a fost pus în urmărire în urmă cu o lună, după ce unul dintre colegii săi de muncă a observat o pudră ciudată pe mâncarea sa. Acesta din urmă şi-a alertat superiorii şi le-a cerut să revizuiască înregistrările făcute de camerele de securitate, care au arătat apoi că suspectul a fost cel care a pus substanţa în prânzul angajatului.

„Iniţial am crezut că e vorba de o farsă între colegi şi nu o tentativă de omor”, a declarat Tilo Blechinger, managerul companiei.

Citește și
crimă taximetrist
Doi minori arestați în cazul taximetristului ucis și incendiat, în Timiș. FILMUL atacului

Cazul a fost încadrat ulterior într-o tentativă de omor, după ce autorităţile au stabilit că pudra respectivă era de fapt acetat de plumb, o substanţă foarte toxică, fără gust, care poate provoaca leziuni grave ale organelor.

După o verificare amănunţită în casa suspectului, poliţiştii au găsit şi alte substanţe periculoase precum mercur, plumb şi cadmiu. Miercuri, autorităţile au anunţat că vor extinde investigaţia pentru a include moartea a altor 21 de angajaţi încă din anul 2000. Alţi doi angajaţi sunt în comă, iar un altul este dializat. Mulţi dintre cei morţi şi-au pierdut viaţa din cauza cancerului sau din cauza atacurilor de cord, care pot fi cauzate de otrăvirea cu metale grele.

Astfel, poliţiştii au format o echipă de 15 oameni pentru a investiga în detaliu toate decesele şi de a intervieva rudele victimelor şi medicii care i-au tratat.

Oficialii se gândesc totodată şi la exhumarea corpurilor pentru a determina prezenţa otrăvurilor.

Potrivit managerului companiei, suspectul a lucrat timp de 38 de ani aici.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult