Bilanțul victimelor alunecărilor de teren din Italia este în creștere. Cinci persoane, între care trei copii, au murit
UPDATE 17:35. Alte patru cadavre au fost găsite în noroi. Printre victime se numără doi copii, un nou-năsuct și o femeie în vârstă. Guvernul italian a decretat stare de urgenţă pentru insula Ischia.
---
Un val de noroi, provocat de ploi puternice, a devastat sâmbătă orăşelul Casamicciola Terme, scrie news.ro.
Corpul unei femei a fost găsit de către salvatori, a anunţat prefectul Napoli, Claudio Palomba.
Femeia a fost identificată şi era în vârstă de 31 de ani, potrivit agenţiei Agi.
Presa italiană evocă, pe de altă parte, 13 răniţi.
Unele dintre persoanele date dispărute iniţial au fost găsite tefere, inclusiv o familie cu un nou-născut, a precizat prefectul.
Însă nu existau veşti de la zece persoane, potrivit lui Palomba.
”Ne temem că există şi alte victime, dar până în prezent nunmărul (victimelor) este de o (persoană) decedată”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt a pompierilor, Luca Cari.
Operaţiunile de căutare au fost complicate de o ploaie persistentă şi de rafale puternice de vânt, care au întârziat, de asemenea, trimiterea unor întăriri de pe continent cu feribotul.
Ministrul italian de Interne Matteo Piantedosi a anunţat că mai multe persoane au fost blocate în noroi şi a evocat o situaţie ”foarte gravă”.
Gafă GuvernamentalăGestionarea catastrofei a condus la un eşec guvernamental.
Piantedosi a dezminţăit declaraţiile colegului său, vicepremierul Matteo Salvini, ministrul Infrastructurii, care a anunţat un bilanţ de opt morţi.
”Pentru moment nu este confirmat niciun deces”, a declarat Piantedosi, înainte de anunţarea decesului tinerei în vârstă de 30 de ani, subliniind că situaţia se poate schimba.
Alunecarea de teren a provocat torente de noroi pe străzi, care au culcat la pământ copaci şi au luat la vale şi avariat maşini, pe unele purtându-le până la mare.
O casă a fost „îngropată”, iar două persoane au fost salvate dintr-o maşină aruncată în mare, potrivit pompierilor.
Cel puţin 30 de familii au fost blocate în locuinţe, de noroi, fără apă şi electricitate, potrivit agenţiei de presă Ansa.
Salvarea preconiza să evacueze 150-200 de persoane până la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, în locuinţe temporare, iar autorităţile locale i-au îndemnat pe locuitori să rămână acasă, pentru a nu încetini operaţiunile de salvare.
”Operaţiunile de salvare rămân complicate din cauza condiţiilor meteorologice”, a anunţat Protecţia Civilă, însă căutările au continuat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la lumina proietoarelor.
Premierul Giorgia Meloni, care a scris pe Twitter că este la curent cu operaţiunile de căutare, urma să discute duminică despre această criză cu cabinetul său, într-o reuniune extraordinară.
Casamicciola Terme, o staţiune termală cu aproximativ 8.000 de locuitori iarna, situată pe luxurianta Insulă Ischia, în apropiere de Capri, a fost afectată în 2017 de un cutremur, soldat cu doi morţi.
Ea a fost complet distrusă de un cutremur mult mai puternic, la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Catastrofa de sâmbătă a avut loc la câteva săptămâni de la moartea a 11 persoane în inundaţii cauzate de ploi puternice în partea central-estică a Italiei.