Furtunile au provocat haos în vestul și nordul Europei. Cel puțin 13 oameni, inclusiv copii au fost uciși
Your browser doesn't support HTML5 video.
În Marea Nordului valurile au depășit 10 metri, iar insula Corsica a fost devastată de rafale furioase de vânt. În schimb în sudul Spaniei, al Portugaliei și al Italiei persistă incendiile de vegetație care au înaintat până la periferia unor orașe precum Palermo.
Arșița şi seceta care au afectat mai toată Europa în această vară lasă locul unor furtuni violente. Natura s-a dezlănţuit aseară în Veneţia, unde vântul a spulberat umbrelele şi mesele şi a smuls zidăria de cărămida din clopotniţa Bazilicii San Marco.
Vijeliile au făcut prăpăd și în Toscana, unde cel puțin doi oameni au murit, striviţi sub copacii doborâţi de furtună.
Urgia a semănat groază şi pe insula franceză Corsica, unde cel puţin 6 oameni, printre care şi un copil, au murit.
Rafalele de până la 224 de km pe oră au smuls copaci, au avariat cabane, au distrus campingurile şi au lăsat 45 de mii de case fără electricitate. Martorii spun că furtuna a fost complet neaşteptată, întrucât autorităţile n-au emis niciun avertisment.
În Franţa continentală, unele zone din sudul ţării au fost afectate de pene de curent, iar străzile au fost inundate.
Nici Spania n-a fost cruţată de toanele naturii, iar în Menorca a căzut grindină. În Austria, două fetiţe au fost ucise de căderea unor copaci în apropierea unui lac din Carintia. Alte trei decese au fost raportate în provincia Austria Inferioară, tot în urma căderii unor arbori.
Însă, în sudul Italiei, valul de caniculă se menţine, cu temperaturi de 40 de grade Celsius înregistrate în Sicilia. De aici şi multitudinea focarelor de incendii. În Palermo flăcările au ajuns la casele de la marginea oraşului, impunând evacuări de urgenţă.
În ajun, vâlvătaia izbucnită pe insula italiană Pantelleria, situată între Sicilia şi Tunisia, a silit autorităţile să-i evacuze pe localnici şi turişti cu feriboturi şi bărci în toiul nopţii. Oamenii au privit îngroziţi de pe ambacațiuni, flăcările care mistuiau cabane şi vile. Printre cei care au părăsit în grabă insula s-a numărat şi legendarul creator de modă Giorgio Armani.
Comisia Europeană tocmai a anunţat că ţările Uniunii s-au confruntat în această vară cu cele mai grave incendii forestiere de la debutul înregistrărilor comune, în 2006. Până acum s-au făcut scrum peste 700.000 de hectare, Franţa, Spania şi Portugalia fiind printre cele mai afectate.
Franţa a pierdut până acum o suprafaţă dublă în comparaţie cu 2021, iar Spania - o arie de peste trei ori mai mare. Cinci state au lansat apeluri către alte state membre pentru a primi sprijin în stingerea incendiilor. România a trimis în această vară pompieri în Grecia și Franța.