Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Furtuna geomagnetică a afectat rețeaua de internet a lui Elon Musk. Sateliții Starlink au avut întreruperi ale semnalului

Your browser doesn't support HTML5 video.

Rețeaua de internet a lui Elon Musk a fost afectată de furtuna geomagnetică! Sateliții Starlink au avut întreruperi ale semnalului de la câteva minute la câteva ore, și asta a dus la dispariția internetului în diferite părți ale lumii.

Specialiștii în comunicații de pe glob au făcut noapte albă pentru că o furtună geomagnetică de clasa G5, cea mai puternică, poate genera efecte severe asupra rețelelor de electricitate comunicațiilor radio sau semnalelor GSM. Momentul critic a fost depășit.

Starlink - compania lui Elon Musk, care furnizează internet printr-o vastă rețea de sateliți - a avertizat că serviciul său a fost afectat după ce Pământul a fost lovit de cea mai puternică furtună geomagnetică din ultimele decenii. Într-o postare pe rețeaua socială X, Musk declara că sateliții Starlink sunt supuși unei presiuni mari, din cauza furtunii geomagnetice, dar rezistă.

Claudiu Tănăsălia, fiziacian: „Au fost afectate comunicațiile radio dintre satelit și centru de la pământ și conexiune de internet pe care aceștia o oferă. Asta se traduce printr-o degradare a semnalului a conexiunii la internet pe care noi o avem aici pentru cei care au aceste terminale Starlink – dar este doar o problemă temporară care se rezolvă în timp.” Miile de sateliți Starlink, aflați pe o orbită joasă, folosesc legături laser pentru a transmite date cu viteza luminii. Pot oferi Internet peste tot în lume și ajută inclusiv armata ucrainează în războiul cu Rusia. În 2022, o altă furtună geomagnetică a distrus 38 de sateliți ai companiei americane, după ce aceștia fuseseră plasați pe o orbită temporară. Furtuna geomagnetică are loc atunci când activitatea soarelui este intensă. Au loc erupții solare puternice în timpul cărora sunt trimise în spațiu mase mari de plasmă, care deformează câmpul magnetic al Pământului.

Adrian Şonka, Astronom la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti: „De pe soare brusc fără stim noi înainte pleacă material, pleacă ceva , pleacă electroni care călătoresc până la pământ și când ajung la pământ formează câmpul magnetic și atunci se produce furtuna geomagnetică – nu sunt furtuni pe soare , ci aici la pamant. Pământul are camp magnetic, câmpul magnetic există el se poate deforma, atunci când vine ceva de la soare.” Potrivit datelor de la Administrația Națională Americană pentru Ocean și Atmosferă, indicele global al activității geomagnetice a atins în aceste zile, un nivelul maxim, pe o scară de la 1 la 9.

Citește și
furtuna geomagnetică
Aurora boreală ar putea fi văzută și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ce efecte negative poate avea furtuna geomagnetică

Claudiu Tănăsălia, fiziacian: „Pentru că avem de a face cu particule incărcate care vin de la soare, MUSCA protoni și electroni – pentru că interacționează cu câmpul magnetic terestru sau cu magnetosfera acest lucru se traduce prin afectarea tuturor comunicațiilor radio, vorbim aici despre comunitatții radio, semnale gps, gsm – semnale pe care le folosim cand vorbim la telefon. Efectele pot să fie locale, deasupra Pacificului, deasupra unui continent pentru ca aceasta furtună este temporară – asa că putem să avem un efect pronuntat intr-o zonă.” În martie, de exemplu, o altă erupție solară a ionizat partea superioară a atmosferei Pământului și a afectat transmisile radio pe unde scurte peste Oceanul Pacific, potrivit experților de la SpaceWeather.com Conform Transelectrica, furtuna geomagnetică de zilele trecute nu a afectat rețeaua electrică și nici sistemul electroenergetic din România.

În acești ani ne aflam într-un maxim de activitate solară, astfel că furtuni geomagnetice sunt așteptate și în următoarea perioadă. Soarele are un ciclu de 11 ani în care activitatea se intensifică, după care scade în intensitate. Dincolo de potențialele efecte negative ale furtunilor geomagnetice, ne vom bucura intotdeauna de spectacolul oferit pe cer de aceste fenomene, asemntor cu aurora boreală. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult