Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Funeraliile victimelor tragediei din Etiopia. Ce au pus de fapt rudele în sicrie

Rudele victimelor tragediei aviatice din Etiopia au primit pământ de la locul dezastrului în locul rămășițelor celor dragi, pentru a-l îngropa într-o ceremonie funerară în memoria celor dispăruți.

Potrivit BBC, compania Ethiopian Airlines a decis să le ofere rudelor celor 157 de victime ale prăbușirii avionului Boeing 737 Max săculețe cu câte 1 kg de pământ de la locul tragediei, pentru a-l pune în sicrie.

Serviciul funerar are loc, duminică, la Addis Ababa.

"Această soluție a apărut ca urmare a faptului că este imposibil să fie identificate cadavrele și să le fie înmânate familiilor rămășițele, însă noi nu vom avea liniște până când nu vom primi trupurile sau părți din trupurile lor, a declarat un reprezentant al familiilor.

Autoritățile au informat familiile victimelor că ar putea dura până la 6 luni până când victimele tragediei vor fi identificate.

Citește și
Paris Jackson
Fiica lui Michael Jackson ar fi încercat să se sinucidă după ce a văzut documentarul „Leaving Neverland”

Ministrul Transporturilor din Etiopia a anunțat, sâmbătă, că investigatorii vor avea nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a afla cauza prăbușirii avionului.

"O investigație de asemenea amploare necesită o analiză atentă și un timp suficient de lung pentru a veni cu o concluzie concretă", a declarat Dagmawit Moges într-o conferință de presă.

157 de pasageri din 30 de țări și-au pierdut viața pe 10 martie, după prăbușirea avionului aparținând companiei Ethiopian Airlines la 6 minute de la decolarea de pe aeroportul din Addis Ababa.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult