Franța va trimite în România 12 tancuri ce vor fi staționate într-o noua bază militară care va găzdui 1.500 de soldați
Your browser doesn't support HTML5 video.
Acolo a ajuns, joi, şi Ministrul Apărării din Franța. Baza de la Cincu va fi complet operațională în martie anul viitor, conform declaraţiilor noului ministrul român al Apărării.
După ce Franta şi-a asumat răspunderea de naţiune cadru pentru "Vârful de lance al NATO", au început lucrările pentru baza militară care va găzdui această forţă nouă de luptă la noi din ţară. Oficialul francez a fost întâmpinat de noul ministrul român al Apărării, care i-a promis că totul va fi gata în patru luni.
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale: „Locația s-a transformat foarte mult în ultimele luni și avem obiective ambițioase în acest sens și pentru perioada următoare. Depunem eforturi pentru finalizarea cu succes a lucrărilor până în martie 2023, în vederea îndeplinirii cerințelor pentru operaţionalizarea completă a grupului de luptă”.
Primele blindate au ajuns deja în RomâniaLuna trecută, francezii au decis să trimită în România şi 20 de vehicule blindate de luptă de infanterie, precum și 12 tancuri Leclerc. Primele blindate au ajuns în România la sfârșitul lunii octombrie. Sébastien Lecornu, ministrul francez al Apărării: "Franța e aici și va rămâne aici. În săptămânile următoare ne vom mări forțele, mai ales în segmentul greu, pe lângă vehiculele sosite și staționate aici. Colonelul meu care comandă detașamentul de aici va primi în zilele următoare primele tancuri Leclerc. Acestea se adaugă misiunilor importante de apărare și protecție a spațiului aerian, astfel încât să ne permită un răspuns sol-aer de calitate".
Batalionul francez din România numără până acum, potrivit MAPN, aproximativ 800 de militari, cu tot cu cei detaşaţi la Capul Midia pentru operaţionalizarea sistemului antirachetă Mamba.
Captain Marc, comandantul escadrilei de tancuri: „E o țară frumoasă și suntem foarte fericiți că suntem aici. Zona de antrenament din Cincu este o oportunitate mare să ne antrenăm aici și să avem în comun multiple proceduri cu armata română şi aliații noștri”.
Grupul de Luptă al NATO din România a fost constituit începând cu luna mai şi cuprinde efective din Belgia şi din Ţările de Jos.
Ministrul Apărării din Franţa este în funcţie de cinci luni şi se află la prima sa vizită în România. El a mers şi la monumentul ridicat în Grădina Cişmigiu din Bucureşti pentru ostaşii francezi căzuţi în Primul Război Mondial.
Ministrul francez s-a întâlnit și cu cu preşedintele Iohannis şi cu premierul Nicolae Ciuca.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Franta , romania , armata , baza militara , tancuri
Dată publicare: 03-11-2022 19:25