Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Franța și Italia au depășit iar recordurile de noi cazuri de Covid-19, dar abordează situația diferit

Your browser doesn't support HTML5 video.

Franța și Italia și-au depășit iar recordurile în materie de noi cazuri de COVID-19. Totuși, responsabilii din cele două țări abordează diferit situația.

Parisul a introdus carantina parțială noaptea, în timp ce oficialii italieni spun că nu se pune problema să revină la o măsură atât de drastică.

La rândul lor, peste 28 de milioane de englezi trăiesc de sâmbătă cu restricții menite să limiteze răspândirea coronavirusului.

Iar Statele Unite au înregistrat peste 60 de mii de îmbolnăviri într-o zi - pentru prima oară din august încoace.

Italia a înregistrat o creștere dramatică a cazurilor de COVID-19, cu aproape 11.000 de infecții confirmate ieri - fiind un nou record negru pentru Peninsulă. În total, de la începutul pandemiei, acolo vorbim despre peste 400.000 de bolnavi. Autorităţile spun însă că situaţia este sub control.

„Nu suntem într-o situație dramatică, doar 638 de cetățeni italieni infectați sunt la Terapie Intensivă. Suntem departe de a avea haos în unitățile ATI, ne confruntăm cu un al doilea val care care caracteristici mult diferite față de primul”, spune un medic.

Citește și
dis
Metoda prin care oamenii infectați cu Covid-19, izolați la domiciliu, pot fi monitorizaţi în permanență

Francezii au petrecut în liniște prima noapte de carantină parțială. La fel ca în primăvară, nimeni nu mai poate ieși din casă între 9 seara și șase dimineața. Excepţie fac persoanele care merg sau se întorc de la serviciu şi cele care au o urgenţă medicală. Pentru turiști, măsura reprezintă o problemă.

Restricțiile sunt valabile timp de o lună și vizează peste 20 de milioane de oameni din regiunea Parisului și din zonele metropolitane ale celor mai mari orașe din Franța.

Peste Ocean a fost depăşit pragul psihologic de 8 milioane de îmbolnăviri. În New Mexico, de exemplu, numărul cazurilor noi s-a dublat în ultimele două săptămâni.

Sâmbătă, nouă state americane și-au depășit propriul record la capitolul noi pacienţi de la o zi la alta. Iar țara a trecut pentru prima oară, din august, peste pragul de 60.000 de teste pozitive.

Între timp, au apărut date dezamăgitoare despre Remdesivir - medicamentul primit de președintele Donald Trump și singurul, de altfel, autorizat explicit în Statele Unite pentru a trata COVID-19. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, nu are efect sau are unul foarte redus asupra mortalității pacienților spitalizați.

O veste mai bună vine de la compania Pfizer, care a anunțat că va cere autorizarea de urgență a vaccinului pe care îl dezvoltă la jumătatea lunii noiembrie, dacă rezultatele testelor rămân favorabile.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult