Franța restabilește starea de urgență. Guvernul invocă o ”catastrofă pentru sănătate”
Your browser doesn't support HTML5 video.
În Franţa vor fi impuse restricţii de circulaţie pe timp de noapte între orele 21:00 (19:00 GMT) şi 06:00 începând de sâmbătă, în mai multe metropole, între care Paris, măsură menită să oprească al doilea val de coronavirus care loveşte ţara, a anunţat miercuri preşedintele Emmanuel Macron.
''Restricţiile vor dura patru săptămâni şi vom merge la Parlament pentru a le prelungi până la 1 decembrie. Şase săptămâni este intervalul de timp care ni se pare util '', a declarat şeful statului francez într-un interviu televizat.
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat miercuri că oricine încalcă restricţiile de circulaţie care vor fi impuse în marile oraşe din Franţa va fi amendat cu 135 de euro.
Adresându-se în cadrul unui interviu difuzat de televiziunea naţională, preşedintele Macron a precizat că pe perioada restricţiilor oamenii ar trebui să evite vizitele nocturne la restaurante sau la locuinţele prietenilor.
Peste 32.000 de oameni au murit în Franța din cauza Covid-19
Deplasările esenţiale în perioada restricţiilor ar putea fi în continuare permise.
Preşedintele francez a menţionat că nu vor exista restricţii pentru transportul public şi cetăţenii ar putea totuşi să călătorească între regiunile franceze fără restricţii.
Franţa a raportat miercuri 22.591 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, în timp ce numărul de spitalizări şi decese cauzate de boala COVID -19 continuă să crească.
Starea de urgenţă sanitară, care a fost ridicată pe 10 iulie, oferă un cadru legal pentru controlul anumitor restricţii, inclusiv închiderea.
Agravarea epidemiei, descrisă drept ''catastrofă pentru sănătate'', justifică declararea stării de urgenţă astfel încât să poată fi luate măsuri strict proporţionale cu riscurile pentru sănătate, indică raportul Consiliului din miniştri.
Epidemia de coronavirus a ucis peste 32.000 de persoane în Franţa.