Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Franţa desfăşoară până la 7.000 de soldaţi din forţa Sentinelle, după atacul de la şcoala din Arras

Preşedinţia franceză a anunţat sâmbătă că până la 7.000 de soldaţi din forţa Sentinelle vor fi desfăşuraţi în toată Franţa, la o zi după ce un profesor a fost înjunghiat mortal în faţa unui liceu din Arras de un tânăr radicalizat, scrie AFP.

În cadrul reuniunii de securitate care a avut loc vineri la Palatul Élysée cu Emmanuel Macron, după atacul din Arras, "preşedintele Republicii a decis că vom mobiliza până la 7.000 de soldaţi din forţa Sentinelle, care vor fi desfăşuraţi de acum până luni seara şi până la noi ordine", a precizat Preşedinţia.

Operaţiunea Sentinelle a fost desfăşurată pentru prima dată în 2015 de François Hollande, după atacurile de la Charlie Hebdo şi Hyper Cacher.

Pe fondul temerilor că războiul dintre Israel şi Hamas ar putea fi importat în Franţa, Parisul a anunţat că intră de vineri în stare de alertă pentru "atac de urgenţă", cel mai înalt nivel al sistemului Vigipirate, care permite mobilizarea excepţională de resurse într-un interval de timp limitat.

Invitat vineri seară la postul TF1, ministrul de interne Gérald Darmanin a vorbit despre "o atmosferă extrem de negativă" în Franţa, făcând legătura "între ceea ce s-a întâmplat în Orientul Mijlociu şi actul" atacatorului de la Arras.

Buletinul Vigipirate subliniază că sporirea nivelului de securitate intervine "într-un moment de mare expunere", cu Cupa Mondială de rugby şi evenimentele din Orientul Mijlociu "care se adaugă la o situaţie geopolitică internaţională care s-a deteriorat deja considerabil".

Atacul din Arras a avut loc, de asemenea, în contextul în care luni se comemorează asasinarea lui Samuel Paty, un profesor de istorie şi geografie care a fost decapitat la 16 octombrie 2020 pentru că a prezentat caricaturi cu Mahomed în timpul unei lecţii despre libertatea de exprimare.

Atacatorul din Arras, Mohammed Mogouchkov, fusese monitorizat recent de Direcţia Generală de Securitate Internă (DGSI). El a fost arestat joi "pentru a verifica dacă nu avea nicio armă asupra sa" şi pentru a-i verifica telefonul şi mesajele criptate, înainte de a fi eliberat, potrivit lui Gérald Darmanin. Dreapta a îndemnat guvernul să introducă "starea de urgenţă", în timp ce extrema dreaptă a subliniat "lacunele" şi a cerut demisia ministrului de interne.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult