Franța cere UE să îl includă grupul de mercenari ruși Wagner pe lista organizațiilor teroriste
Your browser doesn't support HTML5 video.
Susțin că au avansat câțiva kilometri, iar forțele rusești și o unitate de mercenari Wagner au suferit pierderi grele.
În ultimele ore, luptele cele mai aprige au avut loc în Bahmut și Mariinka, din regiunea Donețk.
Evgheni Prigojin, șeful grupării de mercenari Wagner, susține că a fost avertizat că el și luptătorii săi vor fi considerați trădători dacă-și vor abandona pozițiile cucerite din Bahmut.
Evgheni Prigojin, șeful grupării Wagner: „Ieri (marți - n.r.) a venit un ordin de luptă care spunea clar că, dacă ne părăsim pozițiile, va fi privit ca o trădare împotriva patriei. Acesta a fost mesajul pentru noi”.
În mesajul său, Prijojin a precizat că soldații său vor rămâne în Bahmut și vor continua să ceară muniția de care au nevoie "pentru câteva zile".
Între timp, deputații francezi au adoptat în unanimitate o moțiune prin care îi cer Uniunii Europene să includă grupul paramilitar rus Wagner pe lista organizațiilor teroriste.
Reacția vine după ce un jurnalist al agenției France Presse a fost ucis pe frontul din estul Ucrainei.
Este vorba despre coordonatorul video al echipei agenției France Presse, Arman Soldin, care a murit într-un atac cu rachete efectuat de armata rusă asupra localităţii Ciasov Iar, de lângă Bahmut.
Era era însoţit de alţi patru colegi care au scăpat nevătămaţi.
Soldin avea 32 de ani și este al 15-lea jurnalist care a fost ucis în timp ce relata despre războiul din Ucraina. "Împărtășim durerea celor dragi și a colegilor săi", a scris președintele Emmanuel Macron pe Twitter. Și Casa Albă a transmis mesaje de condoleanțe.
SUA, ajutor de 1,2 miliarde de dolari pentru UcrainaCu câteva ore înainte, administrația de la Washington anunța un nou ajutor militar pentru Ucraina, de 1,2 miliarde de dolari.
Karine Jean-Pierre, purtător de cuvânt Casa Albă: „Acest pachet include sisteme suplimentare de apărare antiaeriană care vor ajuta Ucraina să își protejeze populația împotriva rachetelor și atacurilor cu drone ale Rusiei. Fără îndoială, Rusia este agresorul în acest conflict. Putin este cel care a început războiul, fără să fie provocat sau să poată fi justificat în vreun fel, și el (Putin) ar putea să îl încheie în orice moment”.
În schimb, Pentagonul a confirmat că o rachetă hipersonică Kinjal a fost doborâtă recentă deasupra Kievului de sistemul Patriot.
Gen. Patrick Ryder, generalul de brigadă al Forțelor Aeriene americane: „Pot confirma că au doborât o rachetă rusă prin utilizarea sistemului de apărare antirachetă Patriot. După cum știți, acest sistem face parte dintr-o gamă mai largă de capacități de apărare aeriană pe care Statele Unite și comunitatea internațională le-au oferit Ucrainei”.
Președintele Putin se lăuda la un moment dat că rachetele hipersonice ale Rusiei sunt capabile să treacă de toate sistemele de apărare aeriană existente. Dar, recenta interceptare pune sub semnul întrebării această afirmației.
Antony Blinken, secretarul de stat al SUA: „Ucrainenii au tot ceea ce le trebuie ca să aibă succes în misiunea lor de a recupera teritoriul ocupat cu forța de Rusia în ultimele 14 luni”.
Pe de altă parte, oficialii europeni dezbat la Bruxelles noi sancțiuni împotriva Rusiei. Pachetul ar viza, de asemenea, firmele chineze și iraniene care sprijină Kremlinul. Masurile au in vedere reducerea exporturilor în cazul țărilor-terțe care încalcă restricțiile comerciale existente.