Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fotografia incredibilă a unui rechin Marele Alb, care are o cicatrice uriașă de mușcătură, face înconjurul planetei

Primul gând al fotografului Jalil Najafov care a imortalizat rechinul ”Marele Alb” a fost: „Este real?”, scrie CNN.

Era august 2019 și Najafov, un iubitor al rechinilor, conservator și realizator de film, explora coasta Mexicului împreună cu câțiva prieteni. Grupul a văzut un rechin mare alb înotând aproape de barca lor.

Apoi grupul și-a dat seama că rechinul avea un semn de mușcătură pe partea superioară.

„Am fost foarte surprins pentru că n-am văzut niciodată așa ceva în viața mea”, a spus Najafov joi pentru CNN Travel. „Urma mușcăturii este foarte mare pentru un rechin uriaș”.

Bărbatul originar din Azerbaidjan a intrat în apă pentru a face mai multe fotografii rechinului. El a distribuit una dintre fotografiile rezultate pe contul său de Instagram pentru prima dată la sfârșitul lui decembrie 2021.

Și-a rătăcit cardul de memorie după călătoria în Mexic, explică Najafov, și a redescoperit de curând fotografiile. Najafov știa că imaginea era una impresionantă.

„Lucrez cu rechini și sunt creator de conținut cu rechini de mulți ani, am multă experiență în această nișă”, spune Najafov. „Știu sigur că acest lucru este ceva rar, nu am văzut niciodată o cicatrice atât de mare pe un rechin”.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult