Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, testată pozitiv cu noul coronavirus
În vârstă de 59 de ani, Timoşenko, de două ori prim-ministru înainte de a fi înfrântă la alegerile prezidenţiale din 2010, a devenit primul politician ucrainean cunoscut care a contractat noul coronavirus. Parlamentul de la Kiev este în vacanţă de vară de la mijlocul lunii iulie.
"Starea sa este evaluată ca fiind gravă. Temperatura sa este de 39 grade Celsius", a declarat purtătoarea de cuvânt a formaţiunii sale, Partidul Patria, refuzând să spună dacă Timoşenko a fost spitalizată sau să ofere alte detalii.
Ucraina a înregistrat o înmulţire semnificativă a infectărilor în această săptămână, sâmbătă fiind raportate 2.328 de cazuri de coronavirus în 24 de ore. Numărul total al infectărilor a ajuns la 104.958, dintre care 2.271 de decese.
Timoşenko a devenit cunoscută ca unul din liderii Revoluţiei Portocalii din 2004 din Ucraina, când pro-occidentalul Viktor Iuşcenko a fost confirmat preşedinte după ce o instanţă a stabilit că alegerile au fost falsificate în favoarea adversarului său pro-Moscova, Viktor Ianukovici.
Ea a fost de două ori premier în timpul preşedinţiei lui Iuşcenko, înainte ca cei doi să îşi despartă drumurile după ani de dispute politice.
Timoşenko a candidat la preşedinţie în 2010 şi a pierdut în faţa lui Viktor Ianukovici, sprijinit de Rusia, iar în 2011 a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, acuzaţie pe care a negat-o şi despre care a spus că a fost motivată politic.
Ea a fost eliberată din închisoare la începutul lui 2014 după ce Ianukovici a fost înlăturat de la putere în urma unei revolte populare care a îndepărtat Ucraina de Rusia şi a apropiat-o de Uniunea Europeană şi SUA.