Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fosta iubită a fotbalistului Emiliano Sala, mesaj pe Instagram. Ce spune tânăra

Emiliano Sala, fostul jucător al lui Nantes care tocmai semnase cu Cardiff, este dat dispărut după ce avionul în care se afla a dispărut de pe radare. Fosta iubită a fotbalistului a transmis un mesaj pe Instagram.

Berenice Schkair, model francez, a scris pe Instagram un comentariu bizar. Tânără este de părere că nu a fost un accident şi totul ar fi fost premeditat.

"Investigaţi mafia din fotbal. Eu nu cred că a fost un accident! Încă nu pot să cred că au fost stopate căutările pe timpul nopţii. Se pierde timpul şi nu se face nimic (...) Inima mea este frântă, încă nu pot să înţeleg. Sunt devastată, simt durere, teamă, mânie şi mă simt neputincioasă. Orele trec. Să aşteptăm şi să-i respectăm familia. Am credinţa şi speranţă!", a scris Berenice.

Fotbalistul Emiliano Sală a transmis un mesaj audio pe un grup de Whatsapp prietenilor argentineni, în timp ce se afla în avionul care a dispărut de pe radare, luni, deasupra Canalului Mânecii, în care afirmă că aparatul pare să se dezintegreze.

"Salut, fraţilor, ce faceţi, nebunilor? Frate, sunt mort (n.r. - de oboseală). Am fost aici, la Nantes, făcând lucruri, lucruri, lucruri şi lucruri, nu se mai terminau. Sunt într-un avion care pare să se dezintegreze şi merg la Cardiff. Mâine începem şi după-amiază încep antrenamentele cu noua mea echipă. Să vedem ce se întâmplă. Ce faceţi, fraţilor şi surorilor, sunteţi bine? Dacă nu aveţi veşti despre mine într-o o oră şi jumătate, nu cred că o să trimită pe cineva să mă caute pentru că nu mă pot găsi, dar ştiţi... Tată, cât de speriat sunt!", a spus Sala în mesaj, potrivit marca.com.

Citește și
emiliano sala
Ultimul mesaj trimis din avion de fotbalistul Sala înainte să dispară de pe radare

Avionul privat de mici dimensiuni, de tip Piper Malibu, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala, a fost dat dispărut, luni seară, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat sâmbătă, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult