Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fost pușcaș marin, care pregătea un atac terorist de Crăciun, arestat de FBI

FBI a arestat şi inculpat vineri, în California, un fost puşcaş marin, acuzat că pregătea un atac terorist, inspirat de gruparea Statul Islamic, în perioada sărbătorilor de iarnă la un centru comercial şi turistic foarte frecventat din San Francisco.

Everitt Aaron Jameson, în vârstă de 26 de ani, este acuzat că a încercat să furnizeze sprijin material unei organizaţii teroriste străine.

Documentele tribunalului postate de presa americană arată că Jameson şi-a exprimat susţinerea pentru Statul Islamic şi a plănuit să comită, în perioada 18-25 decembrie, un atac cu explozibili şi arme de asalt împotriva Pier 39, un centru comercial foarte frecventat, situat pe faleza din San Francisco.

Jameson a discutat despre atac cu un agent acoperit al FBI, pe care îl credea asociat cu lideri ai Statului Islamic, spunând că atacul trebuie să fie 'ceva în genul' atentatelor de la New York din octombrie sau de la San Bernardino în 2015.

Jameson i-ar fi cerut agentului materiale pentru a fabrica o bombă şi a detaliat un plan în care urma să folosească explozibili pentru a 'mâna' oameni într-un loc unde ar fi început să tragă asupra lor. El ar fi spus, de asemenea, că este gata să moară în atac.

Citește și
Polițist Pitești
Pedeapsa primită de polițistul din Pitești, care și-a bătut soția și incendiat casa

Fostul puşcaş marin a intrat în vizorul FBI în septembrie, după ce o sursă a observat că Jameson aproba pe Facebook postări pro-SI şi favorabile terorismului.

După ce a discutat despre prezumtivul complot cu un agentul FBI sub acoperire, la mijlocul lui decembrie, Jameson a părut să dea înapoi în zilele următoare, spunând: 'Cred că nu pot să fac asta, de fapt. M-am răzgândit'.

Cu toate acestea, agenţii federali i-au percheziţionat miercuri locuinţa din Modesto, unde au găsit arme de foc, muniţii, artificii, un plic cu testamentul lui Jameson şi o scrisoare ce părea a fi destinată anchetatorilor după atac.

În scrisoare, Jameson făcea referire la decizia recentă a preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, notând: 'Voi toţi aţi atras asta asupra voastră' şi 'Aceste acţiuni vor continua până când leii Islamului vă vor învinge. Trăiască ISILF' (Statul Islamic).

Jameson a intrat în rândul puşcaşilor marini în 2009, dar a fost apoi eliberat din armată pentru înrolare frauduloasă, pentru că nu declarase că era suferind de astm, indică documentele tribunalului. În perioada petrecută în armată, el a fost instruit ca trăgător de elită.

Dacă va fi condamnat, Jameson riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari.

'Ameninţarea din partea terorismului islamic radical este reală - şi este serioasă -, dar poporul american poate fi sigur că Departamentul de Justiţie rămâne vigilent în ce priveşte protejarea ţării noastre', a declarat procurorul general al SUA, Jeff Sessions.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult