Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fost ambasador american în Bolivia, acuzat că a spionat timp de ”peste 40 de ani” în favoarea Cubei

Acest scandal este ”una dintre cele mai înalte şi mai de durată infiltrări ale unui agent străin în cadrul statului american”, deplânge într-un comunicat secretarul american al Justiţiei Merrick Garland.

Victor Manuel Rocha, în vârstă de 73 de ani, a fost ambasadorul Statelor Unite în Bolivia în perioada 2000-2003.

Fostul diplomat a fost arestat recent în Statele Unite în cadrul unei anchete de contraspionaj a poliţiei federale americane (FBI).

El a fost acuzat de faptul că a lucrat în serviciul Guvernului Cubei, potrivit The Guardian şi The Associated Press.

Manuel Rocha a fost arestat vineri la Miami, în Florida, în urma unei plângeri penale.

Potrivit unei surse citate de The Associated Press, Departamentul american al Justiţiei îl acuză pe Manuel Rocha de promovarea - prin funcţiile pe care le-a deţinut - a intereselor Guvernului cubanez.

Citește și
Coreea de Nord banchet
Kim Jong Un a dat un banchet somptuos ca să celebreze lansarea satelitului de spionaj. Au purtat tricouri cu „NATA”. FOTO

Legea federală americană prevede ca persoanele care acţioneză în contul unui guverm sau unei entităţi străine în Statele Unite să se înscrie la Departamentul Justiţiei care, în ultimii ani, şi-a intensificat măsurile penale împotriva unor acţiuni de influenţare ilicite.

Manuel Rocha - un diplomat american timp de 25 de ani - a lucrat în cadrul Secţiei Intereselor americane în Cuba, în timp ce relaţiile diplomatice între Washington şi Havana erau aproape nule.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult